Printre cei care vor scăpa de dosare ca urmare a adoptării ordonanţei prin care sunt modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală se numără Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Nicuşor Constantinescu, Marian Vanghelie, Elena Udrea, Cristian Popescu Piedone. De asemenea, procesul pompierilor implicaţi în cazul Colectiv va fi închis, ca şi dosarul fostului ministru de Externe Titus Corlăţean, acuzat ca a împiedicat votul în diaspora, în favoarea candidatului la preşedinţie Victor Ponta.
NOTĂ: Lista potenţialilor beneficiari ai modificărilor Codului Penal şi Codului de Procedură Penală este realizată pe baza proiectului iniţial de OUG, care includea şi condiţia existenţei plângerii prealabile a instituţiei prejudiciate, forma finală a actului normativ nefiind încă disponibilă la acel moment. De asemenea, se bazează şi pe termenul de şase luni de la comiterea faptei în care poate fi luat în calcul denunţul.
Printre cei care vor scăpa de dosare se numără foştii miniştri Dan Nica şi Alexandru Athanasiu, puşi sub urmărire penală în decembrie 2016, după ce ar fi cauzat un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 de dolari în dauna statului.
Totodată, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, scapă de dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, motociclist care făcea parte din coloana oficială a fostului demnitar.
Un alt beneficiar al ordonanţei este Ioan Lascăr - şeful clinicii de Recuperare din cadrul Spitalului Floreasca, cel care a achiziţionat barocamera care s-a dovedit inutilă pentru arşi, cu şase milioane de lei.
Toate dosarele în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu se închid. În ultimul în care a fost trimis în judecată ar fi creat un prejudiciu constând în plăţi nelegale în valoare totală de 11.621.345 de lei.
Se va închide şi dosarul lui Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în care este acuzat că a susţinut proiectul de achiziţionare a licenţelor Microsoft, afacere care a adus o pagubă statului român de 67 de milioane de euro.
De asemenea, Claudiu Florică, fost reprezentant Fujitsu Siemens în România şi cel care a pus la cale afacerea Microsoft scapă de dosar, el fiind cercetat sub control judiciar pe cauţiune. Prejudiciul calculat de procurori în acest caz este de 28 milioane de dolari.
Un alt inculpat celebru, Aristotel Căncescu, fost preşedinte al CJ Brasov, scapă de dosarul penal în care este acuzat că a oferit unei societăţi comerciale un spaţiu într-un spital cu încălcarea prevederilor legale.
Inspectorii IGSU care au controlat clubul Colectiv cu puţin timp înainte de incendiu sunt alţi beneficiari ai dezincriminării abuzului în serviciu. Procesul celor doi ofiţeri, Antonina Radu şi George Petrică Matei, va fi închis pe motiv că faptele celor doi nu sunt incriminate de legea penală.
George Scripcaru, primarul municipiului Braşov, scapă de dosarul în care este acuzat că a folosit mai multe maşini de lux în interes personal, autoturismele fiind achiziţionate de primărie.
Ioan Oltean, fost deputat PDL şi Crinuţa Dumitrean, fost director al Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) nu vor mai răspunde penal în dosarul în care sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu 98 de milioane de lei prin supraevaluarea unui teren şi aprobarea unei despăgubiri de 98 milioane de lei către omul de afaceri Mihai Rotaru.
Liviu Dragnea scapă de dosarul în care este acuzat că a menţinut în funcţii două angajate ale Direcţiei de Protecţie a Copilului Teleorman, care lucrau în realitate pentru filiala locală a PSD. Prejudiciul în cazul său a fost stabilit la 108.000 de lei, salariile încasate ilegal de cele doua angajate.
Dosarul lui Vasile Ciurchea şi al lui Irinel Popescu, foşti preşedinţi ai Casei de Asigurări de Sănătate, va fi închis. Cei doi sunt acuzaţi că, împreuna cu alte persoane, au produs un prejudiciu de 18 milioane de euro bugetului de stat prin încheierea unui contract păgubos cu compania HP Romania pentru achiziţionarea unui soft privind Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).
Cazul lui Titus Corlăţean va fi clasat, după ce fostul ministru de Externe a fost acuzat că a împiedicat votul în diaspora în favoarea candidatului la preşedinţie Victor Ponta.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone va scăpa de proces după ce a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a eliberat acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie scapă de dosarul în care este cercetat pentru că a acordat fără licitaţie două contracte de salubrizare, prejudiciul fiind stabilit la două milioane de lei.
Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu nu va mai fi judecat în dosarul finanţării clubului Politehnica Timisoara, prejudiciul adus consiliului local fiind stabilit de DNA la 31 milioane de lei.
Dosarul fostului procuror general Tiberiu Niţu va fi, de asemenea, închis. El a fost acuzat că a folosit în mod nelegal coloana oficială pentru deplasări în interes personal.
Eduard Martin, proprietarul firmei de salubrizare Polaris Constanţa şi fost deputat, scapă de acuzaţiile aduse de procurori în dosarul contractului de salubrizare încheiat cu Primăria Constanta pe 25 de ani, contract care ar fi generat un prejudiciu de 200 milioane de lei.
Mare parte din acuzaţiile aduse fostului primar de Iaşi Gheorghe Nichita cad în condiţiile dezincriminării abuzului in serviciu, fostul edil fiind acuzat ca a ordonat Poliţiei locale să-i supravegheze iubita.
Dan Şova nu va mai fi judecat în dosarul CET Govora după ce ar fi creat un prejudiciu de 660 de mii de euro şi 1,8 milioane de lei societăţii de stat prin încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu firma sa de avocatură.
Elena Udrea este o altă beneficiară a acestei ordonanţe de urgenţă, fostul ministru fiind acuzat că a accesat nelegal un împrumut bancar de 3,2 milioane de euro, dosarul urmând a fi clasat de procurorii DNA.
Laura Georgescu, preşedinte al CNA, scapă de mare parte dintre acuzaţiile care i se aduc în condiţiile dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu. Ea este acuzată că a retras licenţa unui post de televiziune şi apoi a revenit asupra deciziei la cererea fostului deputat PSD Viorel Hrebenciuc.
Fostul presedinte al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu scapa şi el de dosarul în care este acuzat că a finanţat ilegal cu 7,4 milioane de lei clubul local de fotbal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.