Cinci kilograme de canabis au fost găsite de poliţiştii de la crimă organizată într-o maşină oprită în trafic, iar soferul şi pasagerul autoturismului au fost ridicaţi şi duşi la audieri, anunţă Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Teleorman, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au ridicat cinci kilograme de canabis, dintr-un autotrism oprit în trafic. Cele două persoane care transportau drogurile au fost conduse la audieri.

Poliţiştii arată că maşina a fost interceptată în municipiul Alexandria. În urma controlului, din maşină, poliţiştii au ridicat o cutie din carton în care erau doi saci care conţineau cinci kilograme de fragmente vegetale de canabis - inflorescenţe de culoare verde-oliv.

Cele două persoane au fost conduse la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman, pentru audieri şi dispunerea  măsurilor legale. Poliţiştii au fost ajutaţi de ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.