Un poliţist, Théo M., în vârstă de 28 de ani, a fost inculpat în weekend, suspectat că l-a lovit - mortal - cu pumnul în faţă pe un bărbat încătuşat, Tamer M., născut în Israel şi palestinian, în vârstă de 48 de ani, în timpul unei reţineri, în august 2023, la Paris, anunţă luni Parchetul Parisului, care confirmă o dezvăluire a cotidianului Libération, relatează AFP.
Poliţistul a fost inculpat penal cu privire la violenţe intenţionate care au antrenat moartea, fără intenţia de a omorî.
El a fost plasat sub control judiciar ”cu interdicţia de a intra în contact cu coautorii sau complicii, martorii la infracţiune şi familia victimei şi de a-şi exercita activitatea de funţcionar de poliţie pe domeniul public”, precizează parchetul.
Avocatul poliţistului, contactat de AFP, nu a răspuns.
Tamer M., născut în Israel şi palestinian, potrivit Libération, a fost reţinut de către poliţişti la 17 august 2023, către ora locală 3.30 (4.30, ora României), în apropierea Gării de Est, după o încăierare între mai multe persoane.
La sosirea poliţiştilor la faţa locului, Tamer M., înarmat cu o şubuleniţă, a fost imobilizat de către agenţi de siguranţă de la Regia Autonomă a Transporturturilor Pariziene (RATP).
El ”a fost pus la pământ de către un poliţist, potrivit mai multor martori, care nu au constatat că avea vreo rană vizibilă”, potrivit parchetului.
”Virulent” şi ”evident beat, el a fost încătuşat şi instalat în spatele vehiculului poliţiei”, potrivit parchetului.
Poliţistul a declarat că Tamer M., aşezat alătui de el, i-a dat ”o lovitură în cap”. El l-a ”respins şi apoi i-a dat mai multe lovituri cu pumnul în faţă”, potrivit aceleiaţi surse.
La audieri, ”alt membru al echipei a adăugat că Tamer M. s-a lovit la cap de portieră şi a încercat să lovească gardianul de pace aşezat alături de el. Ea l-a repins cu mâna”, potrivit aceleiaşi surse.
Cei doi poliţişti l-au condus apoi la comisariatul din arondismentul al X-lea, iar potrivit declaraţiilor acestora ”Tamer M. a adormit şi a sforăit pe timpul drumului”.
El nu s-a trezit la sosirea la postul de poliţie şi prezenta ”plăgi sângerânde” la faţă.
”El a fost condus la Spitalul Lariboisière, unde s-a constatat că era în comă”, potrivit Ministerului Public.
Tamer M. a murit o săptămână mai târziu, la 24 august 2023.
”Autopsia a conchis că a fost vorba despre un «deces prin traumatism cranio-facial grav»”, potrivit parchetului.
Parchetul Parisului a deschs o anchetă şi apoi o procedură judiciară la 31 august 2023, încredinţată Inspectoratului General al Poliţiei naţionale franceze (IGPN).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.