Premierul Qatarului Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani confirmă miercuri, într-o conferinţă de presă, la Doha, eliberarea a 33 de ostatici israelieni, în cadrul primei faze a armistiţiului dibn Fâşia Gaza, care va dura 42 de zile şi care urmează s înceapă duminică, relatează AFP.
”Hamasul va elibera 33 de captivi israelieni, inclusiv femei civile (...), copii persoane în vârstă, bolnavi civili şi răniţi, în schimbul eliberării mai multor deţinuţi din închisoari israeliene. Detaliile cu privire la fazele a doua şi a treia vor fi finalizate în timpul implemenătrii primei faze”, anunţă el.
Israel and Hamas have agreed to a ceasefire in Gaza, Qatar's PM Sheikh Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani announced. pic.twitter.com/Xm5uZXbUAu
— Al Jazeera English (@AJEnglish) January 15, 2025
Un armistiţiu în Fâşia Gaza urmează să înceapă duminică, la 19 ianuarie, anunţă Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani.
El precizează însă că au loc în continuare negocieri între Israel şi Hamas cu privire la etapele de implementare a acordului.
QATARUL, EGIPTUL ŞI SUA URMEAZĂ SĂ SUPRAVEGEHEZE ACORDUL
Actorii acordului de încetarea focului - Qatarul, Egiptul şi Statele Unite - vor supraveghea punerea în aplicare a acordului în Fâşia Gaza, anunţă premierul Qatarului.
FAZELE ACORDULUI
Într-o primă fază, 33 de ostatici urmează să fie eliberaţi, în schimbul eliberării a 1.000 de palestinieni încarecraţi în Israel, declară două surse apropiate negocierilor.
Ostaticii vor fi eliberaţi ”în grupuri, începând cu copiii şi femeile”.
A doua fază va privi eliberarea ultimilor ostatici - ”militarii şi bărbaţii aflaţi la vârsta mobilizării” şi predarea cadavrelor ostaticilor morţi, potrivit publicţaiei The Times of Israel.
Un oficial israelian anunţa însă marţi că Israelul nu va părăsi Fâşia ”Gaza atât timp cât toţi ostaticii nu se vor fi întors acasă, vii sau morţi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...