Supravieţuitorii avalanşei din Italia, care a distrus hotelul Rigopiano, au povestit pentru la Repubblica prin ce au trecut şi cum au reuşit să supravieţuiască celor două zile şi jumătate petrecute sub zăpadă şi gheaţă.
Au petrecut 58 de ore fără să se poată mişca, fără să mănânce sau să bea, în întuneric, mâncând gheaţă pentru a supravieţui şi încercând să nu intre în stare de şoc. S-au rugat, s-au încurajat reciproc şi au interpretat drept un semn al salvării iminente zgomotele zăpezii.
“Sunt ei”, “vin să ne ia”, “suntem în viaţă”, au strigat din toate forţele, înainte de a-şi da seama că se auzeau de fapt scârţâieturile structurii avariate a hotelului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au plâns, s-au certat, au luptat din răsputeri – chiar şi copiii – şi, în cele din urmă, au reuşit. Însă nu toţi, numai cei mai norocoşi.
SUPRAVIEŢUITORII
În salonul lor de la spitalul din Pescara, supravieţuitorii nu ştiu dacă să fie fericiţi sau disperaţi.
Francesca Bronzi întreabă în permanenţă despre logodnicul ei, Stefano Feniello. Acesta nu a mai fost scos în viaţă de sub dărâmături. Medicii au sedat-o pentru a face faţă şocului.
Lângă ea se află Giorgia Galassi şi Vincenzo Forti, logodiţi. Giorgia trece de la momente de euforie la clipe de disperare. “A fost un miracol, viaţa mea se va schimba de acum”, repetă ea. După aceea începe să plângă, gândindu-se “la toţi cei care au rămas în sala Garden a hotelului, lovită de avalanşă”. Vincenzo face tot ce poate, însă de multe ori trebuie să intervină medicii.
În cealaltă parte a salonului se află Giampaolo Matrone, care a suferit o operaţie la braţ, şi doi copii, Samuel şi Edoardo.
Giampiero Parete, bucătatul din Montesilvano care a anunţat tragedia, soţia sa, românca Adriana, şi cei doi copii ai lor, Gianfilippo şi Ludovica, sunt trei etaje mai sus, la secţia de pediatrie. “Sunt un om care s-a întors la viaţă”, spune Giampiero.
CLIPELE DE DINAINTE DE AVALANŞĂ
Miercuri după-amiază, la 17.40 (18 40 ora României), Giampiero tocmai ieşise să ia o aspirină din maşină pentru soţia sa, însă toţi ceilalţi erau împreună, la recepţie. Adriana şi Gianfilippo stăteau pe o canapea şi se uitau la focul din şemineu. Ludovica, Samuel şi Edoardo, ceilalţi copii, jucau biliard. Giorgia şi Vincenzo stăteau împreună pe o altă canapea şi beau un ceai, aproape de Giampaolo şi soţia sa, Valentina Cicioni.
Apoi a început să tremure totul, o vibraţie îngrozitoare, din ce în ce mai puternică, însoţită de un huruit surd. “Vibra totul atât de tare, încât am fost convinsă că a fost un cutremur, nu o avalanşă”, îşi aminteşte Giorgia.
Muntele de zăpadă care a lovit hotelul a avut un impact devastator.
PATRU CELULE
Totul a fost scufundat în întuneric. Adriana a reuşit să îşi găsească telefonul şi l-a pornit. Nu a avut semnal, dar timp de câteva minute, înainte să i se termine bateria, a avut puţină lumină. În jurul ei nu era mult spaţiu, însă Gianfilippo era încă lângă ea. La numai câţiva centimetri de capul său se oprise o grindă enormă de lemn. “L-am îmbrăţişat imediat şi cred că am rămas îmbrăţişaţi tot timpul, zi şi noapte”, povesteşte ea.
Primul gând a fost pentru Ludovica. Adriana a început să îşi strige fiica, iar aceasta a răspuns. Era destul de aproape, în viaţă. În jurul ei erau ceilalţi doi copii, se formase un gol de aer, o celulă în care au supravieţuit.
Din fericire, vocile supravieţuitorilor se auzeau destul de clar, astfel că românca a reuşit să îşi liniştească fata în momentele dificile.
Întunericul şi setea au dominat în toate celulele, inclusiv în cea a copiilor, care au plâns mult, şi în cea a Francescăi, aflată la numai câţiva centimetri distanţă. Ea era singură. “Era un loc îngust, ce induce claustrofobia, nu reuşeam nici măcar să mă ridic în picioare”, spune ea.
Şi ea a făcut puţină lumină cu telefonul mobil, până când i s-a terminat bateria. Apoi totul s-a scufundat în întuneric timp de 58 de ore.
“Însă cel mai rău lucru a fost setea: îmi tot umezeam buzele cu gheaţă şi zăpadă murdare”, povesteştea la spital.
NICIUN ZGOMOT
A patra celulă formată a fost cea mai mare, iar în ea se aflau trei oameni: Giorgia, logodnicul ei Vincenzo şi Giampaolo. O bucată de lemn l-a lovit la braţ, dar el era mai îngrijorat că nu o găsea pe soţia sa, Valentina.
“Cel mai rău a fost în a doua zi. Eram închişi ca într-o cutie, nu aveam noţiunea timpului. Nu auzeam zgomote de afară. Continuam să ne potolim setea mâncând zăpadă, iar forţele şi speranţa erau din ce în ce mai puţine. Însă Vincenzo ne impulsiona şi ne-a obligat să rezistăm până când a venit salvarea”, povesteşte Giorgia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
