Statele Unite au început miercuri desfăşurarea primelor trupe militare în Bulgaria, în vreme ce armamentul greu este aşteptat să ajungă până la sfârşitul săptămânii potrivit operaţiunii NATO de susţinere a aliaţilor din estul Europei, transmite Reuters.
Militarii americani au ajuns la baza de antrenamente Novo Selo, situată la aproximativ 70 de kilometri de localitatea portuară Burgas.
Această operaţiune reprezintă cea mai mare desfăşurare de trupe din regiune de la sfârşitul Războiului Rece.
Ordonată iniţial de Barack Obama, sosirea trupelor acceptată de Donald Trump îi linişteşte pe aliaţii îngrijoraţi de învestirea în funcţie a republicanului care a descris, la un moment dat NATO drept „depăşit” şi care a pledat pentru o apropiere de Rusia.
Ministerul Apărării din Bulgaria a anunţat că 120 de soldaţi americani sunt găzduiţi la baza militară Novo Selo.
”Vom creşte numărul exerciţiilor şi antrenamentelor comune la baza Novo Selo. Trupele americane vor fi schimbate pentru aceste exerciţii”, se arată într-un comunicat al ministerului Apărării de la Sofia.
Statele Unite desfăşoară trupe în Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România şi Bulgaria.
La finele lunii ianuarie, mii de soldaţi şi armament greu au ajuns în Polonia, în statele baltice şi în sud-estul Europei, în cea mai amplă consolidare de forţe după Războiul Rece.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.