Sir George Iacobescu a crescut în România comunistă în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, dar astăzi este un dezvoltator imobiliar extrem de respectat în Marea Britanie, fiind preşedintele Canary Wharf Group, firma care a transformat o zonă de docuri abandonate în cartierul financiar al Londrei. Într-un interviu-reportaj publicat de Financial Times, George Iacobescu a povestit despre viaţa sa, mărturisind că uneori trebuie să se ciupească pentru a se convinge că nu visează.
Omul de afaceri le-a povestit jurnaliştilor britanici despre România comunistă. Condiţiile erau atât de cumplite, încât, atunci când soacra sa a trebuit să facă o operaţie de cancer, familia a scos singurul bec mai puternic din casă şi l-a trimis cu ea la spital, pentru ca chirurgii să aibă suficientă lumină pentru a opera.
Iacobescu nu regretă greutăţile pe care le-a avut în prima parte a vieţii. Cândva plănuia să devină medic, ca şi tatăl său. Dar, în ciuda faptului că era un specialist de frunte, tatăl său abia îşi câştiga existenţa. Iacobescu a povestit jurnaliştilor britanici că regimul comunist românesc recompensa locurile de muncă din "clasa muncitoare" mai mult decât pe cele ale intelectualilor, lucru care îi aminteşte de populismul de astăzi.
"Fii om de construcţii", l-a sfătuit tatăl său. "Pentru că lumea nu se va opri niciodată din construit", i-a spus el. Ceea ce s-a şi întâmplat.
După ce o rudă din Canada a plătit pentru a-l ajuta să se mute acolo, a găsit rapid un loc de muncă ca inginer. El numeşte aceşti ani "anii de vis, anii entuziaşti". Dar a fost, de asemenea, o perioadă de luptă şi a durat ani de zile până când soţia a putut să i se alăture.
În Canada, a fost liber să se bucure de o altă mare dragoste a vieţii sale: muzica. În tinereţe, în România, Iacobescu asculta muzică occidentală la Radio Europa Liberă. "Cu toţii am crescut cu trupul în România, dar cu mintea în lumea occidentală", spune el. La Montreal, l-a descoperit pe Leonard Cohen. "Pentru mine, nu există nimic mai bun pe lume. El vorbeşte despre misterele vieţii", spune Iacobescu. "Multe dintre cântece sunt sumbre şi triste. Dar în momentul în care ajungi la final, te simţi bine, te simţi pozitiv", spune el.
Acum, la 78 de ani, George Iacobescu are acea bucurie de a trăi a cuiva care şi-a câştigat luxul cu greu. Şi-a înlocuit recent Maserati-ul cu un Audi electric ecologic, notează Financial Times.
INGINER ZIUA, MUNCITOR NOAPTEA
După ce a studiat ingineria şi a fugit din România în Canada la vârsta de 30 de ani, a lucrat ca inginer în construcţii ziua şi ca muncitor noaptea demolând clădiri afectate de incendii.
De atunci, realizările sale au fost - la propriu - monumentale. La dezvoltatorul Olympia & York, a supravegheat construcţia unor clădiri precum World Financial Center din New York, în prezent Brookfield Place. Dar Londra este locul unde se află opera vieţii sale.
Timp de peste trei decenii, el a fost forţa motrice din spatele Canary Wharf. Din fostele docuri dezolante pe care le-a vizitat pentru prima dată în 1987, Iacobescu a creat un cartier strălucitor cu zeci de zgârie-nori, mare parte construiţi pe apă. Puţini indivizi, de la Christopher Wren în secolul al XVII-lea sau John Nash la începutul secolului al XIX-lea, au lăsat o amprentă atât de personală pe harta Londrei, notează Financial Times.
Reamenajarea fostelor docuri a fost emblema transformării economice a Regatului Unit în anii 1980 şi 1990 - lansată de "Big Bang"-ul de sub conducerea lui Margaret Thatcher, care a dereglementat pieţele financiare din Regatul Unit şi a anunţat internaţionalizarea industriei serviciilor financiare din Londra.
"NOI NU AM CONSTRUIT CLĂDIRI, AM CONSTRUIT UN ORAŞ"
"Noi nu am construit clădiri. Am construit un oraş", spune el.
Iacobescu susţine că The Canary Wharf şi legăturile feroviare au fost "catalizatorul" unor schimbări majore în estul Londrei, amintind de dezvoltările din zonă - Millennium Dome, City Airport, centrul de conferinţe ExCel şi locul unde s-au desfăşurat Jocurile Olimpice din 2012.
Deşi statul britanic a fost un partener nesigur în proiect, Canary Wharf a devenit, în cele din urmă, una dintre cele mai de succes întreprinderi public-privat din ţară.
Şi este clar că Iacobescu încă o admiră pe Thatcher. El s-a întâlnit cu fiecare prim-ministru de atunci. A fost ea cea mai impresionantă? Da, spune el. În anii '90, când Thatcher nu mai era în funcţie, Iacobescu îşi aminteşte de un telefon de la secretara ei. Ea a spus: O să vă citesc doar ceea ce a dictat doamna Thatcher. De ce nu mă invită aceşti oameni drăguţi de la Canary Wharf? Iacobescu a înţeles aluzia şi a organizat rapid o vizită.
ÎN CE SE TRANSFORMĂ CANARY WHARF
Însă astăzi, această moştenire este ameninţată. Brexitul a pus în pericol locul Londrei de capitală financiară a Europei. Iar pandemia de Covid-19 şi creşterea numărului de persoane care lucrează de acasă au făcut ca etajele vaste de birouri din turnurile Canary Wharf să pară pentru unii la fel de vetuste ca vechile docuri de marfă pe care le-au înlocuit. The Wharf este vârful unei crize pe piaţa globală a investiţiilor în birouri, care se ridică la 4,65 miliarde de dolari, şi a unei regândiri generaţionale cu privire la locul de muncă al oamenilor.
Anul trecut, când ministrul de finanţe Jeremy Hunt a promis că va construi 12 potenţiale noi turnuri pentru afaceri, i-a cerut sfatul lui George Iacobescu, dar nu a ţinut neapărat cont de el. "Ştiţi câte au făcut?", spune el maliţios, făcând din degete numărul zero.
Iacobescu spune că nu este îngrijorat de viitorul Canary Wharf. Dacă pe vremuri însemna o mână de turnuri de birouri izolate, închiriate marilor bănci, acum îl vede ca pe un cartier de sine stătător al Londrei, în care se amestecă birouri, locuinţe, magazine şi restaurante. Zona va continua să îşi schimbe destinaţia, dar, având în vedere presiunea creşterii populaţiei urbane, Iacobescu susţine că nu riscă să devină mai puţin dorită decât City.
Iacobescu subliniază că încă de dinainte de Covid-19, şi-a diversificat clienţii pentru birouri şi a adăugat mii de unităţi de locuinţe, alături de mai multe restaurante şi magazine. El îl vede acum ca pe un cartier, nu ca pe un sediu pentru angajaţii din domeniul financiar.
Lucrul de acasă, spune el, "nu este o utopie, ci o distopie".
PENSIA, O PROVOCARE
"Sincer, trebuie să alegi între modestia ipocrită şi mândrie", spune el. "Iar eu aş alege mândria. Pentru că nimeni nu a creat în Londra ceva asemănător", spune Iacobescu.
În ciuda faptului că a renunţat la funcţia de director executiv al Canary Wharf Group pentru a deveni preşedintele acestuia, Iacobescu are şi alte proiecte de dezvoltare şi nu se simte un pensionar. Relaxat şi deschis, el glumeşte cu toată lumea. Ca şef, are reputaţia de a fi atât popular, cât şi exigent.
Pentru Iacobescu, pensionarea pare să fie o provocare. El spune că încă lucrează şase zile şi jumătate pe săptămână, uneori până la miezul nopţii - apoi fumează adesea un trabuc în grădina casei sale din Mayfair, citind şi ascultând jazz până în jurul orei 1 dimineaţa. "Este foarte dificil să tragi o linie şi să spui: Asta a fost munca, asta e pensionarea", spune el. "Canary Wharf nu se opreşte astăzi pentru că mă pensionez. Este ca şi fiica ta. S-a căsătorit, dar este tot fiica ta", explică el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
