Pavel Durov, fondatorul de origine rusă şi CEO al serviciului Telegram, a declarat luni că s-a întors în Dubai, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Durov a fost arestat pe un aeroport din apropierea Parisului în luna august a anului trecut şi, ulterior, plasat sub investigaţie oficială, cu interdicţia de a părăsi Franţa.

Durov a declarat că a petrecut mai multe luni în Franţa „din cauza unei investigaţii legate de activitatea infractorilor pe Telegram. Procesul este în curs de desfăşurare, dar mă simt minunat să fiu acasă”, a precizat el luni.

„Vreau să le mulţumesc judecătorilor de instrucţie pentru că au permis ca acest lucru să se întâmple, precum şi avocaţilor şi echipei mele pentru eforturile lor neîncetate de a demonstra că, atunci când vine vorba de moderare, cooperare şi combaterea criminalităţii, timp de ani de zile Telegram nu numai că şi-a îndeplinit, dar şi-a depăşit obligaţiile legale”, a mai spus el.

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, anchetat la Paris pentru complicitate la activităţi infracţionale, a părăsit sâmbătă Franţa cu permisiunea justiţiei, aflase AFP sâmbătă din trei surse apropiate dosarului, dintre care una a declarat că Durov a plecat la Dubai. În urmă cu câteva zile, judecătorul de instrucţie a acceptat cererea sa de modificare a controlului judiciar şi l-a autorizat să părăsească Franţa pentru „câteva săptămâni”, potrivit uneia dintre surse. 

Procurorii francezi au declarat anul trecut că îl suspectează pe Durov de complicitate pentru gestionarea platformei sale online Telegram care permite o serie de activităţi ilegale, inclusiv traficul de droguri şi spălarea de bani.

Durov a fost nevoit să depună o cauţiune de 5 milioane de euro.

În Franţa, plasarea sub investigaţie oficială nu implică vinovăţia şi nu conduce neapărat la proces, dar indică faptul că judecătorii consideră că există suficiente dovezi pentru a continua ancheta.

CITEȘTE ȘI Bodyguardul lui Pavel Durov este român. TF1 prezintă culisele arestării fondatorului Telegram şi controversele cetăţeniei sale franceze. El face obiectul unei proceduri separate pentru presupusă violenţă împotriva copiilor săi - FOTO

Originar din Sankt Petersburg, Durov a devenit celebru în Rusia la vârsta de 20 de ani, după ce a fondat reţeaua socială VKontakte (VK), care a răspuns nevoilor utilizatorilor de limbă rusă şi a depăşit Facebook pe întreg teritoriul fostei URSS. După dispute cu autorităţile ruse şi bătălii privind proprietatea, el a vândut VKontakte, a plecat din ţară şi a fondat în Dubai un nou serviciu de mesagerie numit Telegram, care a câştigat rapid teren, dar s-a dovedit controversat, criticii condamnând o presupusă lipsă de control asupra conţinutului extrem.

CITEȘTE ȘI Cine este Pavel Durov? Fondatorul miliardar al Telegram rămâne o figură misterioasă. Supranumit cândva „Zuckerberg al Rusiei”, Durov s-a lăudat că este tatăl biologic a peste 100 de copii

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.