Preşedintele uzbek Islam Karimov a decedat în urma unui accident vascular cerebral la vârsta de 78 de ani, au declarat vineri surse diplomatice pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guvernul uzbek nu a confirmat imediat aceste informaţii. Executivul a anunţat vineri, într-un comunicat, că starea sănătăţii lui Karimov, care a fost internat la spital sâmbătă, s-a deteriorat brusc.

"Da, a murit", a răspuns una dintre aceste surse, întrebată despre starea şefului statului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Karimov, dur criticat de Occident şi ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului din cauza regimului său autoritarist, a condus Uzbekistanul din 1989, mai întâi ca lider al Partidului Comunist, iar apoi ca preşedinte al republicii, după declararea independenţei în 1991.

El nu a desemnat un succesor, iar unii analişti apreciază că o tranziţie la putere ar urma să fie decisă în spatele uşilor închise, de un mic grup de oficiali de rang înalt şi membri ai familiei sale.

În cazul în care acest grup nu va reuşi să ajungă la un compromis, o confruntare la scenă deschisă ar putea să destabilizeze această ţară cu 32 de milioane de locuitori, care a devenit o ţintă a jihadiştilor.

Uzbekistanul este un exportator major de bumbac şi deţine zăcăminte bogate de aur şi gaze naturale.

Un indiciu cu privire la succesorul lui Karimov poate da Guvernul atunci când va anunţa decesul - vineri, potrivit uneia dintre surse - şi odată cu aflarea numelui persoanei ce va fi însărcinată să prezideze comisia însărcinată cu organizarea funeraliilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.