Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat joi dimineaţă că doreşte adoptarea prin lege a drapelului roşu ”cu cap de bour” - numit ”drapelul moldoveniştilor” - utilizat în trecut de Principatul Moldovei şi renunţarea la actualul tricolor, care se aseamănă prea mult cu drapelul României. De asemenea, preşedintele vrea introducerea în lista sărbătorilor a datei de 2 februarie ca ”Zi a Statalităţii Ţării Moldovei”, transmite Deschide.md
Dodon a conferit în cadrul unei ceremonii şi primele cinci distincţii ”Bogdan Întemeietorul” pentru Valentin Beniuc - profesor universitar şi ex-ministru al Învăţământului, Vladimir Curbet - conducătorul ansamblului ”Joc”, Evei Gudumac - chirug pediatru, Viorel Mihai - scriitor, publicist şi redactor la ”Sâptămâna, precum şi lui Leonid Talmaci - primul guvernator al Băncii Naţionale din Moldova.
Despre Viorel Mihai, preşedintele a susţinut că acesta este ”un maestru al cuvântului autohton, rostit frumos şi moldoveneşte”.
”Primele date istorice despre Moldova vin din 1359. În acest an vom sărbători 658 de ani. Avem cu ce să ne mândrim, suntem un popor cu o istorie de secole. Data de 2 februarie 1365 este ziua când, în premieră, statalitatea Ţării Moldovei a fost recunoscută oficial. Este o dată istorică”, şi-a explicat Dodon iniţiativa de a declara ”Ziua Statalităţii Ţării Moldovei”.
Ordinul ”Bogdan Întemeietorul” a fost instituit în decembrie 2008 de guvernarea comunistă cu scopul de a fi conferit pentru merite remarcabile în dezvoltarea şi consolidarea statalităţii Republicii Moldova.
Vladimir Voronin a acordat în 2009 ordinul ”Bogdan Întemeietorul” scriitorului Ion Druţă. Ulterior, mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi Întregii Moldove a primit în 2011 acelaşi ordin de la preşedintele interimar Marian Lupu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.