O petiţie - care a adunat peste 56.000 de semnături şi care cere organizarea unui referendum asupra unei eventuale ieşiri a Olandei din Uniunea Europeană - a fost fost remisă marţi seara Camerei Inferioare a Parlamentului olandez, la cinci zile după votul britanic în vederea unui Brexit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La originea petiţiei se află Patrick Crijns, un salariat în vârstă de 31 de ani, şi Peter van Wijmeren, un şomer în vârstă de 41 de ani, care vor "să lanseze un semnal că există un interes faţă de un Nexit", au declarat ei pebtru ziarul olandez NRC.Next.

Deputaţii olandezi au respins, marţi seara, cu 124 la 14 voturi o moţiune a deputatului antiislam şi eurosceptic Geert Wilders prin care acesta cerea "organizarea, cât mai rapid posibil, a unui referendum asupra unui Nexit".

"Deputaţii noştri nu au nicio dorinţă (de referendum). O petiţie de peste 50.000 de semnături a fost remisă Camerei inferioare", au anunţat organizatorii pe Facebook, a căror pagină are 37.500 de abonaţi.

"Odată cu venirea euro şi a Uniunii Europene suveranitatea noastră naţională a fost abandonată, iar frontierele noastre au dispărut. Totul nu a făcut decât să se înrăutăţească", se arată în această petiţie online, semnată de 56.710 de oameni.

Lansată la 1 iunie, petiţia a adunat semnături masiv în primele două zile de după referendumul britanic din 23 iunie.

În pofida ascensiunii euroscepticilor, un asemenea referendum nu se află pe ordinea de zi, având în vedere lipsa de susţinere din partea Parlamentului Olandei, unul dintre membrii fondatori ai aventurii europene, în care urmează să aibă loc alegeri legislative în martie.

Organizarea unui referendum cu caracter constrângător juridic necesită atât declanşarea unui greoi mecanism de amendare a Constituţiei, care ar lua ani de zile, cât şi o voinţă a unei majorităţi politice puternice.

Geert Wilders s-a angajat încă de vineri să organizeze, dacă va deveni premier, un referendum asupra unui "Nexit".

Însă, potrivit unor experţi, niciun alt partid nu pare pregătit să coopereze cu el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.