Fondatorul Telegram, Pavel Durov, anchetat la Paris pentru complicitate la activităţi infracţionale, a părăsit sâmbătă Franţa cu permisiunea justiţiei, a aflat AFP din trei surse apropiate dosarului, dintre care una a declarat că bărbatul a plecat la Dubai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urmă cu câteva zile, judecătorul de instrucţie a acceptat cererea sa de modificare a controlului judiciar şi l-a autorizat să părăsească Franţa pentru „câteva săptămâni”, potrivit uneia dintre surse. 

„El a părăsit Franţa în această dimineaţă cu acordul” autorităţilor, a confirmat o altă sursă. Potrivit unei a treia surse, el a părăsit sâmbătă aeroportul Le Bourget, în apropiere de Paris,.

Durov a fost arestat pe un aeroport din apropiere de Paris în luna august a anului trecut şi ulterior a fost plasat sub anchetă oficială, fiindu-i interzisă părăsirea Franţei.

Ancheta a deteriorat şi mai mult relaţiile dintre Paris şi Moscova pe fondul războiului din Ucraina şi a alimentat dezbaterea cu privire la limitele libertăţii de exprimare şi ale aplicării legii pe platformele de internet.

Procurorii francezi au declarat anul trecut că îl suspectează pe Durov de complicitate în gestionarea unei platforme online care permite o serie de activităţi ilegale, inclusiv traficul de droguri şi spălarea de bani.

Durov a fost obligat să depună o cauţiune de 5 milioane de euro.

În Franţa, plasarea sub investigaţie oficială nu implică vinovăţia sau nu conduce neapărat la proces, dar indică faptul că judecătorii consideră că există suficiente dovezi pentru a continua ancheta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.