Particule radioactive suspecte, iod 131, care nu se găsesc în mod normal în natură, au fost descoperite în Europa, relatează The Independent, precizând că nu este clar de unde provine substanţa. Una dintre teoriile vehiculate este că Rusia a efectuat un test nuclear secret, iar o alta este că particulele provin de la o companie farmaceutică. Este posibil ca scurgerea să fi avut originea în apropiere de estul Europei.
Iodul 131 a fost descoperit, în cantitate mică, pe continent. În ianuarie, a fost detectat în nordul Norvegiei, însă, de atunci, s-a deplasat, treptat, în restul Europei.
Autorităţile au anunţat că au detectat substanţa abia recent, scrie cotidianul britanic.
Substanţa este găsită, de obicei, alături de alte materiale radioactive, ceea ce nu a fost cazul şi de această data. În plus, perioada se înjumătăţire – timpul necesar pentru ca o jumătate dintre atomii unei substanţe radioactive să se dezintegreze – este scurtă. Faptul că a fost detectată o cantitate semnificativă înseamnă că a fost produs recent.
Deocamdată nu este clar de unde a fost eliberat în mediu iodul 131, iar Statele Unite a trimis avioane specializate pentru a survola Europa şi a-l izola – însă fără succes, deocamdată.
Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că, faptul că a fost detectat prima data în nordul Norvegiei, sugerează că este posibil ca Rusia să fi făcut un test nuclear secret în zonă. O altă variantă este că scurgerea a provenit de la o companie farmaceutică care nu a anunţat incidentul autorităţilor.
Faptul că particulele sunt purtate de vânt îngreunează găsirea sursei, care este posibil să fi fost undeva aproape de estul Europei, potrivit The Independent.
Cantitatea detectată deocamdată nu prezintă pericolele pentru sănătatea umană, a dat asigurări Institutul de Radioprotecţie şi Securitate Nucleară (IRSN) din Franţa.
Iodul 131 este asociat cu bombele atomice şi a fost găsit în toată lumea după testarea acestui tip de arme, precum şi după accidentele de la centralele nucleare Cernobîl şi Fukushima.
De asemenea, se foloseşte la tratarea unor forme de cancer şi altor boli.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.