Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP.
”Continuăm să cerem Chinei să împărtăşească datele şi accesul, pentru ca să putem înţelege originile covid-19. Este un imperativ moral şi ştiinţific. Fără transparenţă, împărtăşire şi cooperare între ţări, lumea nu se poate pregăti în mod adecvat împotriva unor viitoare pandemii sau să le prevină”, subliniază într-un comunicat OMS.
Five years ago on 31 December 2019, WHO’s Country Office in #China picked up a media statement by the Wuhan Municipal Health Commission from their website on cases of ‘viral pneumonia’ in Wuhan, China.
— World Health Organization (WHO) (@WHO) December 30, 2024
In the weeks, months, and years that unfolded after that, #COVID19 came to… pic.twitter.com/th25ou6vJn
Agenţia de sănătate a ONU aminteşte cum, la 31 decembrie 2019, Biroul său în China a luat la cunoştinţă dintr-un comunicat al autorităţilor sanitare din Wuhan despre cazuri de ”pneumonie virală” în oraş.
”În săptămânile, lunile şi anii care au urmat, covid-19 ne-a bulversat vieţile şi lumea”, subliniază agenţia,
La începutul lui decembrie, directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus se întreba dacă lumea este mai bine pregătită de o eventuală viitoare pandemie.
”Răspunsul este da şi nu”, declara el într-o conferinţă de presă.
”Dacă viitoarea pandemie ar apărea azi, lumea s-ar confrunta în continuare cu aceleai slăbiciuni şi vulnerabilităţi care au permis covid-19 să se implaneze şi răspândească în urmă cu cinci ani”, avertiza el.
”Însă lumea a tras şi multe concluzii dureroase ale pandemiei şi a luat măsuri importante pentru a-şi consolida apărarea împotriva epidemiilor şi pandemiilor viitoare”, adăuga el.
În decembrie 2021, au început negocieri naţionale în vederea ajungerii la un acord privind prevenţia, pregătirea şi intervenţia în cazul unei noi pandemii.
Cele 194 de state membre ale OMS care negociază acest tratat s-au pus de acord asupra esenţialului a ceea ce ar urma să conţină, dar sunt blocate în continuare de aspecte practice importante.
Data limită a negocierilor este, pentru moment, stabilită în mai 2025.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.