Episcopa episcopaliană din Washington Mariann Budde îi cere noului preşedinte american Donald Trump să-i fie ”milă” de cei care sunt ”îngroziţi” la începutul celui de-al doilea său mandat, şi anume imigranţii în situaţie neregulată şi tinerele lesbiene şi tinerii gay, bisexuali şi transsexuali, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În numele lui Dumnezeu, că cer să vă fie milă”, a declarat ea la finalul unei predici, marţi, în faţa unui Donald Trump impasibil.

Noul preşedinte american asista marţi la această slujbă, la Catedrala Naţională de la Washington, în cadrul festivităţilor învestirii sale de luni.

”Există copii gay, lesbiene, transgen din familii democrate, republicane sau independente, dintre care unii se tem pentru viaţa lor”, a declarat episcopa Bisericii Episcopaliene - o confesiune anglicană din Statle Unite.

”Şi (există) oamenii care ne culeg recoltele, ne fac curat în birouri, care trudesc în crescătorii de păsări şi abatoare, care ne spală vasele după ce mâncăm la restaurante şi care munesc noaptea în spitale”, şi-a continuat ea lista.

”Poate că nu sunt cetăţeni sau n-au documentele bune, dar marea majoritatea a imigranţilor nu sunt criminali”, a pledat epicopa în faţa lui Donald Trump, însoţit de familia sa şi de vicepreşedintele J.D. Vance.

Donald Trump a catalogat-o miercuri drept ”rea” pe Mariann Budde, căreia i-a cerut să prezinte scuze.

”Această pseudoepiscopă care a vorbit la serviciul naţional de rugăciune marţi era o radicală de stânga care-l detestă pe Trump aprig”, i-a răspuns el pe platforma sa Truth Social.

”Ea şi-a introdus biserica în lumea politică într-un mod foarte ingrat. ea era rea prin tonul ei şi nu era nici convingător şi nici inteligent. ea şi biserica ei datorează scuze publicului”, cere şeful statului american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.