Prăbuşirea în Marea Neagră a avionului militar rus - la bordul căruia se aflau 93 de persoane - ar fi putut fi cauzată de o defecţiune tehnică sau eroarea unui membru al echipajului, dar nu poate fi vorba despre terorism, deoarece avionul era operat de militari, a declarat duminică, în ziua de Crăciun, un oficial rus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 19.33: Rusia examinează toate ipotezele posibile, inclusiv cea teroristă, în prăbuşirea avionului Tu-154, anunţă Guvernul

Anchetatorii examinează toate cauzele posibile ale prăbuşirii în Marea Neagră a unui avion militar rus de tip Tu-154 cu 92 de persoane la bord, inclusiv pista unui atac terorist, a anunţat duminică ministrul rus al Transporturilor, relatează The Associated Press.

Un oficial rus de rang înalt a minimalizat anterior posibilitatea unui atac terorist.

Însă, duminică după-amiaza, întrebat dacă anchetatorii iau în calcul şi ipoteza unui posibil atac terorist, ministrul Maxim Sokolov a declarat că este avut în vedere ”întregul spectru” al cauzelor posibilie.

Sokolov a subliniat însă că este prematur să speculeze despre cauza prăbuşirii în ziua de Crăciun.

UPDATE 12.54: Ministerul rus al Apărării anunţă că nu există supravieţuitori după prăbuşirea avionului Tu-154 cu 93 de persoane la bord; patru corpuri găsite

Niciun supravieţuitor nu a fost descoperit în Marea Neagră, în locul unde s-a prăbuşit avionul militar de tip Tu-154, a declarat pentru presa rusă general-maiorul Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, relatează Reuters.

Aeronava, la bordul căreia se aflau 93 de persoane - inclusiv zeci de cântăreţi din corul Armatei Roşii, dansatori şi membri ai orchestrei - s-a prăbuşit în mare duminică dimineaţa, în drum spre Siria.

”Nu erau semne de supravieţuitori” la locul prăbuşirii avionului, a declarat generalul.

Potrivit AFP, au fost descoperite patru corpuri.

CITEȘTE ȘI DOCUMENTAR: Corul Armatei Roşii - de la stimularea "idealului revoluţionar" la interpretarea coverurilor unor piese celebre - VIDEO

Viktor Ozerov, şeful Comisie pentru Apărare din cadrul Camerei superioare a Parlamentului rus, a declarat, citat de RIA Novosti, că el ”exclude total” terorismul ca posibilă cauză a prăbuşirii, conform AP.

Avionul se afla în drum către baza aeriană rusă din Siria, cu 92 de persoane la bord, atunci când s-a prăbuşit, la scurt timp după decolare, din staţiunea balneară Soci.

Cel puţin un corp a fost găsit, iar Moscova nu spune nimic despre eventuali supravieţuitori.

Ministerul Apărării a publicat lista pasagerilor.

Între aceştia se află 64 de membri ai Ansamblului Aleksandrov, inclusiv conducătorul acestuia Valeri Halilov.

Ansamblul Aleksandrov este corul corul oficial al forţelor armate ruse. El include o formaţie de instrumentişi şi o companie de dans.

Avionul, de tip Tupolev-154 aparţine Ministerului Apărării şi ducea corul să susţină un concert la baza aeriană rusă din Siria, a anunţat ministerul.

În total, 84 de pasageri şi opt membri ai echipajului se aflau la bordul aeronavei care a dispărut de pe radare la 20 de minute după ce a decolat de la Soci, la ora locală 5.20 (4.20, ora României), unde a făcut escală de la Moscova.

Serviciile de Urgenţă au descoperit fragmente ale aeronavei la 1,5 kilometri de litoralul staţiunii, la o adâncime de 50-70 metri, a anunţat ministerul.

Nouă jurnalişti ruşi, inclusiv o echipă de televiziune de la Pervîi Kanal, se aflau printre pasageri.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu coordonează personal eforturile de salvare, iar preşedintele rus Vladimir Putin este ţinut la curent prin rapoarte oficiale despre incident.

Tupolev-154 este un avion sovietic cu trei motoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.