Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit în Regatul Unit cu premierul britanic Keir Starmer, o reuniune în centrul căreia s-a aflat situaţia din Ucraina, relatează AFP.
Laburistul l-a primit pe Emmanuel Macron la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici, în Buckinghamshire, la nord-vest de Londra.
Cei doi au ”subliniat necesitatea unităţii în aceste vremuri incerte” la nivel internaţional, potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street.
În privinţa Ucrainei, ei şi-au ”reafirmat voinţa de a se coordona strâns în vederea susţinerii” acestei ţări ”atât timp cât este necesar”, anunţă într-un cominicat Palatul Elysée.
Ei au subliniat ”importanţa continuării furnizării de echipament necesar aprării teritoriului ucrainean şi garantării unei susţineri financiare durabile a Ucrainei după 2025”.
Emmanuel Macron şi Keir Starmer au insiatat asupra ”importanţei oferirii de garanţii de securitate Ucrainei”.
Cu câteva zile înaintea întoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă, europenii se întreabă cu privire la condiţiile negocierilor de pace dinre Moscova şi Kiev, în contextul în care preşedintele ales a promis să pună capăt rapid războiului.
Referitor la situaţia în Orientul Mijlociu, ei au insistat asupra ”importanţei stabilităţii şi securităţii în regiune şi asupra necesităţii evitării unei escaladări regionale”, potrivit Downing Street.
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre consolidarea relaţiei dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE). Premierul vrea să ”reiniţieze” relaţiile ţării sale cu UE, după sfâşierea Brexitului.
La nivelul relaţiilor bilaterale, ei au evocat un summit franco-britanic care urmează să aibă loc în 2025 în Regatul Unit.
Acesta va fi, potrivit Palatului Elysée, ocazia unei ”aprofundări a cooperărilor în domeniile apărării, tranziţiei energetice, inteligenţei artificiale, migraţiei şi schimburilor culturale”.
La sosirea lui Emmanuel Macron, Keir Starmer a declarat că întâlnirea de joi este ”dovada capacităţii” celor două ţări ”de a coopera bine împreună”.
”Avem multe convergenţe”, a declarat la rândul său preşedintele.
Potrivit Downing Street, ei au discutat depre imigraţia ilegală, în contextul în care Parisul şi Londra întâmpină dificultăţi în îndiguirea acestui fenomen al "small boats", traversări clandestine ale Canalului Mânecii cu ambaracţiuni improvizate din nordul Franţei.
De la instalarea aburistului la Downing Street, în iulie, preşedintele francez şi premierul britanic s-au văzut cu mai multe ocazii, inclusiv la un summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), organizat de către Regatul Unit în vară.
Keir Starmer a participat, la Paris, la comemorîrile Armistiţiului din 1918, la 11 noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.