Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dispreţul total al Kremlinului faţă de propunerea de încetare a focului a preşedintelui Trump nu face decât să demonstreze că Putin nu ia pacea în serios”, a afirmat într-un comunicat liderul britanic, care găzduieşte sâmbătă un summit prin videoconferinţă pe tema Ucrainei.

La summitul organizat de premierul britanic va participa şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea în format video-conferinţă a fost convocată de Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data de 2 martie 2025, şi ca urmare a discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită, din 11 martie 2025.

Summitul va începe la ora 12.00.

Mai multe ţări europene, Ucraina, NATO, Comisia Europeană, Canada şi Australia urmează să participe la această reuniune, pentru a defini contururile unei coaliţii de ţări voluntare gata să „sprijine o pace justă şi durabilă” în Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al Downing Street.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.