Dublinul propune suma de 92.000 de dolari (84.000 de euro), în cadrul unui program de zece ani, unor voluntari care să se instaleze pe termen lung pe aproximativ 20 de insule, o ofertă prin care Irlanda vrea să dea un nou suflu unor locuri aproape pustii, aproape nelocuite şi abandonate, relatează CNN.
Între aceste insule se află şi Inis Mór, pe care s-a filmat recent ”The Banshees of Inisherin”, mnominalizat la Oscar.
Aceste insule, majoritatea situate pe coasta de vest a Irlandei, fac parte sintr-un program guvernamental pe o perioadă de zece ani, intitulat ”Our living islands” (”Insulele noastre vii”).
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Priveliştea este coleşitoare, însă majoritatea acestor insule este ruptă de Irlanda.
”Obiectivul acestei politici este să ne asigurăm că comunităţi durabile şi dinamice continuă să trăiască şi să prospere timp de mulţi ani”, se arată pe site-ul Guvernului irlandez.
Oferta este valabilă, însă, în anumite condiţii.
Este necesar ca cel interesat să devină proprietarul unui bun imobil pe pe una dintre insule, ”construit înainte de 1993” şi ”neocupat de cel puţin doi ani”, potrivit Guvernului irlandez. El poate locui sau închiria clădirea.
În plus, suma de 84.000 de euro alocaţi poate fi folosită numai la lucrări de decoraţiuni, izolare şi îmbunătăţire a structurii construcţiei.
În fine, este necesară obţinerea dreptului de sejur în Irlanda.
Autorizarea unui sejur nu este indispensabilă pentru a cumpăra o proprietate, însă este necesară celor care vor să locuiască pe aceste insiule în mod permanent.
”Ambiţia noastră este ca vizitatorii să continue să descopere şi să aprecieze bogăţia culturală, patriomonială şi de mediu unică pe care le oferă insulele”, îşi exprimă speranţa Guvernul irlandez.
Această iniţiativă urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.