În total 176 de persoane - 169 de pasageri şi şapte însoţitoare de bord - au fost evacuate marţi pe pista aeroportului internaţional de la Busan, al doilea cel mai important oraş sud-coreean, după ce coada avionului aparţinând companiei Air Busan a luat foc, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, relatează AFP.
Aeronava aparţinând Air Busan - care venea de pe aeroportul internaţional Gimhae, situat la sud-est de Busan, şi se îndrepta către Hong Kong - a luat foc marţi, către ora locală 22.30 (15.30, ora României), potrivit agenţiei.
New video of the moment Air Busan A321 was evacuated shortly before the fire engulfed the aircraft. Fortunately due to the quick reaction of the crew there was little fire, only smoke at the rear of the aircraft. https://t.co/a4HG85DYpk pic.twitter.com/5dPAjrZRDK
— Breaking Aviation News & Videos (@aviationbrk) January 28, 2025
În total, 169 de pasageri şi şapte însoţitoare de bord au fost evacuate pe tobogane gonflabile, potrivit Yonhap.
Agenţia sud-coreeană de presă nu oferă informaţii despre cauzwele incendiului.
O persoană a fost rănită, potrivit aceleiaţi surse.
Contactaţi de AFP, pompierii din Busan nu au răspuns imediat.
Luna trecută, Coreea de Sud a înregistrat cea mai gravă catastrofă aeriană din istorie.
La 29 decembrie, un Boeing 737-800 cu 181 de persoane la bord, care venea de la Bangkok, a aterizat ”pe burtă” la Muan, s-a izbit după câteva secunde de un zid situat la capătul pistei şi a luat foc.
Doar doi membri ai echipajului au supravieţuit, iar restul de 179 de persoane au murit.
Potrivit site-ului specializat Flightradar24, care urmăreşte în timp real traficul aerian, flota companiei aeriene Air Busan este alcătuiră în întregime din avioane concepute de gigantul aeronautic european Airbus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.