Geniştii francezi au detonat o maşină Porsche Carrera S, parcată neregulamentar în centrul Parisului, relatează Le Parisien, precizând că şoferul maşinii vrea să dea în judecată forţele de ordine, pentru că nu înţelege de ce vehiculul era suspect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Olivier, un parizian de 25 de ani care abia cumpărase maşina, a lăsat-o parcată pe un loc dedicat taxiurilor în noaptea de joi spre vineri, atunci când a plecat băut dintr-un bar de pe bulevardul Saint-Germain.

El a fost contactat a doua zi de forţele de ordine pentru a-şi ridica vehiculul, cu o valoare de 150.000 de euro.

„Poliţiştii au desfăşurat ancheta şi m-au sunat, după ce au contactat societatea de leasing de la care luasem maşina. Le-am explicat situaţia, mi-am cerut scuze şi le-am spus că voi ajunge imediat la faţa locului pentru a-mi recupera maşina. În mod clar nu au ţinut cont de acest lucru, pentru că, la sosirea mea, detonaseră deja portbagajul”, a povestit tânărul.

Operaţiunea geniştilor a avut loc în jurul prânzului.

Bărbatul a contactat un avocat pentru a da în judecată forţele de ordine şi a cere despăgubiri. El spune că nu înţelege de ce vehiculul era suspect.

Poliţia a refuzat să comenteze incidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.