Francois Fillon, candidatul dreptei de la Les Republicans pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, a catalogat luni după-amiază drept lipsite de sens sancţiunile economice impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei şi a îndemnat la relansarea dialogului dintre Bruxelles şi Moscova, pentru a nu izola UE în perspectiva unei apropieri politice între Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump, transmite Reuters.
”Sunt convins că sancţiunile economice sunt în mod absolut ineficiente. Trebuie să găsim o altă metodă de a discuta. Nu vreau ca Trump să discute cu Rusia în detrimentul nostru. Am avea o situaţie periculoasă pentru Europa dacă Trump merge deasupra noastră, vorbim de o chestiune de neconceput pentru UE”, a declarat Fillon în urma unei întâlniri cu Angela Merkel la Berlin.
De asemenea, reprezentantul dreptei franceze a explicat că există nevoia unui gest din partea Rusiei înainte să se decidă ridicarea sancţiunilor economice impuse de UE. Însă, Fillon a menţionat că nici liderii ucraineni nu fac tot posibilul pentru a asigura pacea în regiunea Donbas.
Francois Fillon a atras atenţia asupra izolării Uniunii Europe, dacă va exista o apropiere între Vladimir Putin şi Donald Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.