Anul trecut, Europa a produs mai multă energie electrică din soare decât din cărbune, pentru prima dată, analiştii fiind de părere că este o „piatră de hotar” pentru tranziţia către energia curată, relatează The Guardian şi AFP.
Panourile solare au generat 11% din energia electrică a UE în 2024, în timp ce centralele electrice pe bază de cărbune au generat 10%, potrivit datelor Ember, un centru de reflecţie dedicat climei.
De asemenea, rolul gazelor fosile a scăzut pentru al cincilea an consecutiv, acoperind 16% din mixul de energie electrică.
Energia eoliană, la rândul ei, a generat mai multă energie electrică (17%) decât gazul (16%) pentru al doilea an consecutiv, potrivit raportului, care analizează datele anuale privind producţia şi cererea de energie electrică pentru UE-27.
Combustibilii fosili au scăzut la 29% de la 39% în 2019, când energiile regenerabile au reprezentat doar 34%. Astfel, producţia totală de energie electrică pe bază de combustibili fosili a atins un minim istoric.
„Aceasta este o piatră de hotar”, a apreciat Beatrice Petrovich, coautor al raportului pe 2025 privind energia electrică în Europa. „Cărbunele este cel mai vechi mod de producere a energiei electrice, dar şi cel mai murdar. Energia solară este steaua în ascensiune”, spune Petrovich.
Creşterea puternică a energiei solare şi redresarea hidroelectricităţii au dus la creşterea ponderii energiilor regenerabile la 47% din producţia de electricitate a UE, subliniază documentul intitulat „European Electricity Review”.
CE ECONOMII S-AU FĂCUT
Aceste evoluţii au permis UE să facă economii de 59 de miliarde de euro la importurile de combustibili fosili pentru producţia de electricitate, adaugă raportul.
Fără capacităţile eoliene şi solare suplimentare adăugate în ultimii cinci ani, cei 27 ar fi trebuit să importe în plus 92 de miliarde de metri cubi de gaz şi 55 de milioane de tone de cărbune.
„Combustibilii fosili îşi pierd controlul asupra energiei din UE”, subliniază dr. Chris Rosslowe, autorul principal al raportului. „La începutul Green Deal pentru Europa, în 2019, puţini credeau că tranziţia energetică a UE va ajunge unde este astăzi: energia eoliană şi solară marginalizează cărbunele şi împinge gazul în declin structural”, adaugă el.
Aceste tendinţe sunt generalizate, subliniază raportul Ember. Energia solară înregistrează progrese în toate ţările UE, iar mai mult de jumătate dintre acestea au eliminat cărbunele sau au redus ponderea acestuia în mixul lor energetic la mai puţin de 5%.
MAI MULTE PANOURI SOLARE
Cu toate acestea, rămân multe de făcut, avertizează Chris Rosslowe. „Trebuie să ne accelerăm eforturile, în special în sectorul energiei eoliene”, care trebuie să îşi dubleze capacitatea până în 2030 faţă de nivelurile din 2024. Sistemul european de electricitate va trebui, de asemenea, să devină mai flexibil pentru a putea profita la maximum de energiile regenerabile.
Industrializarea Europei a fost alimentată de cărbune, dar acest combustibil a produs mai multă poluare decât orice altă sursă de energie. Arderea cărbunelui în sectorul energetic al UE a atins apogeul în 2007 şi s-a redus la jumătate în anii care au urmat.
În acelaşi timp, sursele nepoluante de energie electrică au luat amploare. Energia eoliană şi cea solară au crescut până la 29% din producţia de energie electrică a UE în 2024, în timp ce energia hidroelectrică şi cea nucleară au continuat să-şi revină de la minimele din 2022.
Raportul a atribuit creşterea energiei solare - sursa de energie cu cea mai rapidă creştere anul trecut - unei cantităţi record de panouri noi, în ciuda faptului că Europa a avut mai puţin soare decât în anul precedent.
CÂTE ŢĂRI UE MAI FOLOSESC CĂRBUNELE
Documentul a constatat că ponderea cărbunelui a scăzut în 16 din cele 17 ţări care încă îl foloseau în 2024. Combustibilul a devenit „marginal sau absent” în majoritatea sistemelor.
Germania şi Polonia, cele două ţări care ard cea mai mare parte a cărbunelui din Europa, s-au numărat printre cele în care s-a înregistrat o trecere la surse de energie mai curate. Ponderea cărbunelui în reţeaua electrică a Germaniei a scăzut cu 17% de la an la an, în timp ce în Polonia a scăzut cu 8%, conform raportului.
Gazele fosile au continuat, de asemenea, să înregistreze un „declin structural”, scăzând în 14 din cele 26 de ţări care utilizează energie pe bază de gaze, conform raportului.
Constatările vin în ciuda unei uşoare creşteri a cererii de energie electrică, după doi ani de scădere abruptă cauzată de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. Ca răspuns, UE a introdus un plan de economisire a energiei, de găsire a unor noi furnizori de combustibili fosili şi de accelerare a trecerii la energia curată.
Raportul a constatat că UE este pe cale să îşi atingă obiectivul de 400 GW de capacitate solară instalată până în 2025. Conform raportului, aceasta a atins 338 GW în 2024 şi ar fi „la îndemână” obiectivul său de 750 GW pentru 2030, dacă ar menţine ritmul actual de creştere.
Autorii raportului îndeamnă la investiţii în baterii, contoare inteligente şi alte forme de „flexibilitate curată” care pot contribui la adaptarea ofertei de energie regenerabilă, care variază pe parcursul zilei, la cerere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.