Socialistul Igor Dodon a obţinut 48,99% din sufragii, a anunţat Comisia Electorală din Republica Moldova, după numărarea a peste 97% din buletinele de vot. În cazul în care candidatul prorus nu va strânge peste 50% din voturi, autorităţile vor organiza un al doilea tur de scrutin pentru desemnarea viitorului preşedinte al Republicii Moldova.
Pe a doua poziţie se află candidata proeuropeană Maia Sandu, cu 37,7% din sufragii.
Ea este urmată de candidatul prorus Dumitru Ciubaşenco (Partidul Nostru), cu 5,94% din voturi, şi de candidatul Partidului Popular European Moldova, Iurie Leancă (3,16%).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La Bucureşti, candidata proeuropeană Maia Sandu a obţinut cele mai multe voturi în secţiile deschise la Bucureşti pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Potrivit UNIMEDIA, candidata PAS a strâns 2.150 de sufragii.
Socialistul Igor Dodon a strâns 53 de voturi, liberalul Mihai Ghimpu a primit 51 de sufragii, iar candidatul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, 46.
Între timp, votul continuă în Statele Unite, unde secţiile s-au deschis la 15.30 ora Republicii Moldova şi a României. Astfel că rezultatele finale vor fi anunţate abia după închiderea urnelor peste ocean.
Apoi, datele vor trebui validate, iar, dacă se confirmă, autorităţile de la Chişinău vor organiza un al doilea tur de scrutin pe 13 noiembrie, la care vor lua parte Dodon şi Sandu.
Igor Dodon s-a lansat oficial în campania prezidenţială pentru alegerile din 30 octombrie 2016 cu sloganul „Moldova are viitor”. Liderul PSRM susţine că luptă pentru securitatea statului, neutralitate şi identitate moldovenească. El promite o economie puternică, dreptate socială şi relaţii de prietenie cu Rusia.
„Din acest an începe eliberarea Republicii Moldova. Primul decret va fi cu privire la furtul secolului, pe care hoţii de la guvernare vor să-l pună pe spatele cetăţenilor. Al doilea decret va avea ca scop relansarea relaţiilor economice cu Rusia, iar al treilea va fi contracararea acţiunilor unioniste din ultimul timp, anti-statale şi anti-naţionale”, a declarat Igor Dodon. Candidatul pro-rus şi-a exprimat speranţa că după alegeri politica în ţară va fi de mai bună calitate, „mai aproape de popor, cu un şef de stat ferm şi cu caracter”.
“Victoria noastră este inevitabilă, acest lucru trebui să-l înţeleagă toţi”, a declarat Igor Dodon într-o conferinţă de presă organizată după închiderea urnelor.
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) a pornit în campanie cu promisiunea că va lupta împotriva corupţiei, afirmând că este cea mai mare problemă a Republicii Moldova.
Ea spus că vrea să promoveze în toate structurile de stat doar oameni integri, care nu au comis sau tolerat anterior acte de corupţie.
Maia Sandu se declară 100% proeuropeană şi promite că va face tot posibilul pentru a apropia Moldova de UE. De altfel, are şi susţinerea liderilor europeni.
Sandu vrea să conlucreze cu instituţiile statului pentru a crea locuri de muncă şi spune că va pleda pentru transparenţa activităţii instituţiillor statului.
Ea vrea o presă independentă şi scoaterea Procuraturii de sub influenţele politice.
Secţiile de vot s-au închis în Republica Moldova, la ora 21. În total, aproape 49% din electorat s-a prezentat la urne, adică un milion patru sute treizeci de mii treisprezece alegători.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...