Directorul SpaceX, Elon Musk, a anunţat luni noaptea că două persoane au plătit pentru o misiune privată de orbitare a Lunii, care ar urma să aibă loc anul viitor cu racheta netestată Falcon Heavy. Musk nu a precizat numele celor două persoane care vor participa la această misiune lunară şi nici cât au plătit pentru a zbura alături de compania spaţială SpaceX, însă ultima misiune lunară cu echipaj uman a avut loc în 1972, transmite Tbe Guardian.
De asemenea, directorul companiei spaţiale private a precizat că cei doi indivizi se cunosc între ei şi sunt extrem de determinaţi să zboare.
Cei doi indivizi care vor participa la misiunea lunară vor începe în curând să primească antrenament şi vor trebui să promoveze mai multe teste medicale şi de aptitudini fizice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Elon Musk a explicat că misiunea de orbitare ar urma să dureze aproximativ o săptămână, iar racheta se va apropia extrem de mult, dar fără să aterizeze pe suprafaţa Lunii, înainte să se întoarcă pe Pământ.
Potrivit primelor informaţii, zborul îi va duce pe cei doi pasageri la o distanţă de aproximativ 483.000-623.000 kilometri de Pământ.
Dacă SpaceX reuşeşte să lanseze această misiune lunară înainte de NASA, atunci putem să vorbim despre prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii 45 de ani, care va depăşi cu mult cei 400.000 de kilometri parcuşi în 1970 de astronauţii misiunii Apollo 13.
Ultima misiune lunară cu echipaj uman a avut loc în 1972, fiind vorba de de Apollo 17.
SpaceX a precizat că cei doi pasageri au plătit deja un avans considerabil pentru misiunea lunară, iar costul final va fi comparabil cu trimiterea unor astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională.
NASA plăteşte în acest moment până la 70 de milioane de persoană agenţiei spaţiale Roscosmos, pentru a transporta astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională.
”Alte echipe au exprimat de asemenea un interes puternic şi ne aşteptăm la mai multe în viitor. Vor fi publicate informaţii suplimentare despre echipajul de zbor, după primirea aprobării şi o confirmare a promovării testelor medicale şi de aptitudini fizice”, se arată într-un comunicat al SpaceX.
Misiune lunară se va baza pe racheta Falcon Heavy, care ar urma să fie testată pentru prima dată în această vară, dar şi pe capsula Dragon 2.
Musk a explicat că respectiva capsulă spaţială are o rată de succes destul de ridicată pentru misiunile efectuate până în acest moment.
De asemenea, pasagerii nu sunt persoane celebre şi sunt conştienţi de potenţialele riscuri reprezentate de o misiune lunară.
”Facem tot ce putem pentru a reduce riscurile, dar aceste anu se vor apropia de zero. Ne aşteptăm să facem mai mult de o singură misiune”. a declarat directorul executiv al SpaceX.
Compania SpaceX nu a operat până în acest moment nicio misiune cu echipaj uman, deşi a primit un contract de la NASA pentru a transporta astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională/
Elon Musk a precizat că agenţia spaţială americană va avea prioritate dacă decide să efectueze o altă misiune lunară, iar misiunea privată va avea nevoie de o autorizaţie de la Administraţia Federală de Aviaţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.