Cel puţin o persoană a murit, alte cinci au fost rănite, iar alte două au fost date dispărute în Ecuador, în urma surpării unui pod suspendat cu o lungime de 200 de metri, de pe care au căzut patru camioane, o maşină şi două motociclete în râul Magro, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest pod important care face parte dintr-o reţea care asigură o legătură între provincia Guayas şi alte provincii din nordul Ecuadorului ”nu a fost semnalat ca aflându-se într-o stare proastă”, a anunţat joi guvernatoarea Marcela Aguiñaga.

Acest viaduct a fost construit pentru vehicule de până la 48 de tone şi dispunea de un pasaj lateral pentru trafic greu.

”Ceea ce am dedus până în prezent este că a existat o suprasarcină pe pod”, deoarece mai multe remorci circulau pe acesta ”la momentul surpării”, a declarat guvernatoarea.

Această dramă a avut loc miercuri, în timp ce în Ecuador începe un sezon anual al ploilor torenţiale.

Aceste averse prelungite s-au soldat cu 20 de morţi şi aproximativ 125.000 de sinistraţi, 45 de poduri au fost avariate sau distruse de revărsări ale unor cursuri de apă şi alunecări de teren, potrivit Secretariatului Managementului Riscurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.