Cel puţin 65 de persoane - inclusiv 14 copii - au fost rănite în oraşul ucrainean Sumî (nord-est), potrivit unui nou bilanţ anunţat de către Parchetul regional luni, în timp ce oficiali ruşi şi ucraineni discută la Riad despre un posibil armistiţiu între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Forţele ruse au ”lansat un atac cu rachetă vizând o zonă de locuinţe dens populată la Sumî”, denunţă parchetul într-un comunicat difuzat pe Facebiook.

Apartamente şi o instituţie de educaţie au fost avariate, potrivit acestei surse.

Imagini publicate de către parchet surprind un fum negru ridicându-se deasupra unui imobil avariat şi cioburi şi lemn împrăştiate în stradă.

Primarul interimar Artem Kobzar a anunţat anterior că acesdt atac a vizat o ”intalaţie industrială” şi a avariat un spital şi infrastructuri destinate copiilor.

Rusia şi Statele Unite s-au întâlnit luni în Arabia Saudită la negocieri catalogate din capul locului drept ”dificile” de către Kremlin, în vederea instaurării unui armistiţiu parţial în Ucraina, după mai bine de trei ani de invazie rusă.

O delegaţie ucraineană s-a întâlnit cu o echipă americană duminică seara la Riad şi preconiza o nouă reuniune cu aceasta luni, după o întâlnire americano-rusă.

Preşedintele american Donald Trump, a cărui apropiere faţă de Vladimir Putin a refăcut cărţile în război, afirmă că vrea să pună capăt ostilităţilor şi şi-a trimis emisarii la Riad la negocieri cu cele două părţi.

Într-o întrâlnire precedentă, în martie, în Arabia saudită, la Jeddah, Ucraina a acceptat o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile, respinsă de către Rusia.

În pofida unei accelerări a eforturilor în vederea ajungerii la o încetare a focului, confruntări armate continuă prin bombardamente sângeroase atât în Ucraina, cât şi în Rusia.

În noaptera de duminică spre luni, atacuri au atins regiunile Kiev, Harkov şi Zaporojie, în estul Ucrainei, soldate cu mai mulţi răniţi, potrivit autorităţilor ucrainene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.