Statele Unite, Rusia şi Ucraina s-au pus de acord să înceteze ostilităţile la Marea Neagră, anunţă Casa Albă marţi într-o ”declaraţie scrisă”, în urma unei reuniuni a grupurilor experţilor ruşi şi americani la Riad, în Arabia saudită, relatează AFP
”Statele Unite şi Rusia au convenit să asigure securitatea navigaţiei, să suprime utilizarea forţei şi să împiedice utilizarea navelor comerciale ca obiective militare la Marea Neagră”, se arată în această ”declaraţie”, care transcrie ”rezultatele lucrărilor grupurilor de experţi americano-ruşi cu privire la Marea Neagră, la Riad, în Arabia Saudită, de la 23 la 25 martie 2025”.
Alt acord a fost convenit cu privire la interzicerea atacurilor vizând infrastructuri energetice.
Statele Unite se angajează, de asemenea, în privinţa Ucrainei, ”să susţină eforturile în vederea unor schimburi de prizonieri, eliberarea civililor şi întoarcerea copiilor ucraineni deportaţi cu forţa”.
Rusia - vizată de foarte multe sanţciuni - poate conta pe susţinerea Casei Albe în vederea unei ”restabiliri a accesului Rusiei la piaţa mondială în privinţa exporturilor produselor agricile şi îngrăşămintelor, reducerea costului asigurării maritime şi îmbunătăţirea accesului în porturi şi la sisteme de plată a acestor tranzacţii”.
În cadrul negocierilor, Statele Unite au ”repetat că preşedintele Donald Trump vrea imperativ să pună capăt omorurilor de o parte şi de alta”.
Washingtonul ”va continua să organizeze negocieri între cele două părţi în vederea găsirii unei soluţii paşnice”, se arată în alt comunicatv publicat marţi de Washington.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski confirmă marţi că Ucraina intenţionează ”să pună în aplicare” acordurile anunţate de către Casa Albă cu privire la o încetare a focului la Marea Neagră.

Accordo tra #Russia e #Ucraina, mediato dagli #USA , per fermare gli attacchi militari nel #MarNero e sulle infrastrutture energetiche: il commento del presidente ucraino Volodymyr #Zelensky pic.twitter.com/DXZw5AJeeG
— askanews (@askanews_ita) March 25, 2025
”Ne vom face treaba pentru a pune în aplicare acordurile reuniunii Ucraina-Statele Unite-Rusia”, anunţă într-o conferinţă de presă Volodimir Zelenski.
”Vom fi constructivi”, dă el asigurări.
Volodimir Zelenski îşi manifestă însă rezerva faţă de anunţţul Washingtonului cu privire la o facilitare a accesului produselor agricole şi îngrăşămintelor ruseşti pe pieţele mondiale.
”Noi credem că este o slăbire a poziţiei şi o slăbire a sancţiunilor”, a comentat el în conferinţa de presă cu privire la această propunere.
Această posibilitate nu se afla ”în agenda noastră, partea americană a ridicat-o” în cursul negocierilor de la Riad, precizează el.
El deplânge, de asemenea, faptul că declaraţii recente ale emisarului american Steve Witkoff cu privire la teritorii a căror anexare este revendicată de către Rusia se înscriu în linia Kremlinului.
Aceste declaraţii ”coincid puternic cu mesajele Kremlinului”, apreciază el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că Kievul şi Washingtonul sunt de acord să implice ţări terţe în supervizarea unui posibil armistiţiu între Ucraina şi Rusia.
”Nu este un lucru rău, de exemplu, ca cineva din Europa sau de exemplu Turcia să fie implicat în situaţia la mare şi poate cineva din Orientul Mijlociu în problemele legate de energie”, declară într-o conferinţă de presă, marţi, Volodimir Zelenski.
Ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov a anunţat, la rândul său că susţine, cele două acorduri de încetare a focului cu Rusia anunţate de către Statele Unite - unul cu privire la Marea Neagră, celălalt de interzicere a atacurilor infrastructurilor energetice atât de o parte, cât şi de cealaltă.
Kievul va primi favorabil supravegehrea acestor acorduri de către ţări terţe, anunţă ministrul.
Rustem Umerov subliniază în acest mesaj postat pe X că o precizare ”importantă”, şi anume că Ucraina consideră orice deplasare a navelor ruseşti în afara estului Mării Negre drept o încălcare a spiritului acordului.
El anunţă că, în aceste cazuri, Ucraina are dreptul să se apere.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.