La o zi după marea victorie din noaptea alegerii soţului său, Melania Trump a recurs la reţelele sociale pentru a se adresa naţiunii. A fost un mesaj scurt, dar a sugerat o schimbare în modul în care fosta primă-doamnă va aborda acest rol a doua oară, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Majoritatea americanilor ne-au încredinţat această responsabilitate importantă”, a scris Melania Trump. „Vom proteja inima republicii - libertatea”, a promis ea, şi i-a îndemnat pe americani să se ridice deasupra ideologiei, de dragul ţării.

Când Donald Trump a câştigat prima dată preşedinţia, în 2016, soţia sa a fost iniţial absentă de la Casa Albă, rămânând în schimb în New York cu fiul lor cel mic. Ea a părut reticentă, uneori, faţă de tradiţiile stabilite de primele-doamne care au precedat-o.

Dar experţii spun că, de data aceasta, Melania Trump va fi probabil mai asumată în abordarea rolului - în mare parte nedefinit - de primă-doamnă a Americii.

Născută Melanija Knavs, fostul fotomodel sloveno-american, în vârstă de 54 de ani, a renunţat în cele din urmă la o viaţă plină de farmec între zidurile aurite ale Trump Tower din Manhattan în favoarea vieţii politice din Biroul Oval, în timpul unei preşedinţii care a fost adesea plină de controverse.

Descrisă de unii drept o „enigmă”, Melania Trump a preferat să fie mai puţin publică decât predecesoarele sale, ţinând mai puţine discursuri atât la Casa Albă, cât şi în campanie.

MELANIA, O APARIŢIE RARĂ ÎN CAMPANIE

„A fost unică printre primele-doamne moderne”, spune Tammy Vigil, profesor asociat de comunicare la Universitatea din Boston şi autoare a unei cărţi despre Michelle Obama şi Melania Trump. „Ea face lucrurile aşa cum vrea să le facă, spre deosebire de modul în care trebuie să le facă. Dar ea îndeplineşte aşteptările de bază”, explică profesoara.

În ultimii ani, Melania Trump a evitat lumina reflectoarelor în timp ce soţul ei se confrunta cu mai multe dosare penale şi totodată îşi făcea campanie pentru un al doilea mandat. Absenţa ei a generat mai multe articole de presă în această vară care se întrebau: „Unde este Melania?”

Melania Trump a apărut zâmbind alături de soţul ei în noaptea alegerilor, cu puţin timp înainte ca acesta să-şi declare victoria. Ea a mai apărut în câteva ocazii-cheie, cum ar fi atunci când soţul ei a anunţat, la sfârşitul anului 2022, că va candida din nou. De asemenea, ea a participat la Convenţia Naţională Republicană din iulie, purtând un costum Christian Dior roşu aprins, dar nu a ţinut niciun discurs - o altă ruptură faţă de tradiţie.

Atunci când vorbeşte, cuvintele sale par atent alese, oferind indicii cu privire la punctul său de vedere.

La mitingul soţului său de la Madison Square Garden, cu doar câteva săptămâni înainte de ziua alegerilor, ea a făcut remarci scurte, dar punctuale, în conformitate cu mesajele campaniei Trump privind legea şi ordinea, descriind oraşul New York ca o „mare metropolă” în declin din cauza criminalităţii galopante.

De asemenea, ea a vorbit după prima tentativă de asasinare a soţului său, făcând apel la unitate şi etichetându-l pe făptaş drept un „monstru”.

Într-un interviu rar acordat postului Fox, ea i-a acuzat ulterior pe adversarii politici ai soţului şi mass-media de „alimentarea unei atmosfere toxice” care a condus la atac.

ÎN DEZACORD CU TRUMP UNEORI

Melania Trump şi-a declarat poziţia pro-avort în recentele sale memorii, intrând în contradicţie cu activiştii anti-avort din cadrul Partidului Republican - deşi comentariile sale au provocat speculaţii din cauza momentului în care au fost făcute: exact când soţul ei se străduia să facă campanie pe această temă după anularea hotărârii Roe v Wade.

Melania Trump a scris despre cariera sa de model, despre admiraţia sa pentru soţul său şi despre dezacordurile lor politice din trecut, dar a ales să păstreze private detaliile acestor dispute.

Cu toate acestea, ea l-a susţinut public pe Trump în poziţii controversate, cum ar fi afirmaţia sa falsă că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost furate. „Nu sunt singura persoană care pune la îndoială rezultatele”, a scris ea în cartea sa.

Cu privire la revoltele din Capitoliu din 6 ianuarie 2021, ea a scris că „nu a ştiut” ceea ce se întâmpla, deoarece era preocupată de îndatoririle sale. Fosta sa secretară de presă, Stephanie Grisham, a scris în propriile memorii că Melania Trump a refuzat să emită o declaraţie de condamnare a violenţelor, ceea ce a determinat-o pe Grisham să demisioneze.

Unii comentatori s-au întrebat dacă i-a plăcut rolul de primă-doamnă. Unul dintre biografii săi, Kate Bennett, fost reporter CNN, susţine că i-a plăcut, în ciuda reticenţei sale iniţiale. „I-au plăcut toate accesoriile care însoţesc funcţia de primă-doamnă şi viaţa la Casa Albă”, a declarat Bennett pentru revista People în 2021. „Cred că de fapt i-a plăcut foarte mult”, a adăugat fosta jurnalistă.

MODELELE MELANIEI TRUMP

În memoriile sale, Melania Trump a scris că are un „puternic sentiment al datoriei de a folosi platforma de Primă-Doamnă pentru bine”. Ea a mai spus într-un interviu din 1999 că, dacă prietenul ei de atunci, Trump, ar candida vreodată la preşedinţie, ar avea primele-doamne Jacqueline Kennedy şi Betty Ford ca modele, numindu-le „foarte tradiţionale”.

Jacqueline Kennedy a fost un simbol al modei care s-a dedicat conservării Casei Albe, în timp ce Betty Ford a fost cunoscută ca o deschizătoare de drumuri care a pledat pentru dreptul la avort şi drepturile femeilor.

După ce s-a mutat la Washington, Melania Trump a început să preia îndatoririle de primă-doamnă, cum ar fi găzduirea de prânzuri şi dineuri de stat pentru liderii mondiali aflaţi în vizită. De asemenea, s-a concentrat asupra esteticii Casei Albe, ordonând renovări ample şi supervizând ambiţioasele decoraţiuni de Crăciun (şi a fost înregistrată odată în secret plângându-se de această ultimă sarcină).

CONTROVERSE

Îmbrăcămintea sa a fost subiectul fascinaţiei şi controverselor din partea presei, în special după ce a fost văzută purtând o jachetă cu fraza „Chiar nu-mi pasă, ţie îţi pasă?” în timpul unei vizite la un centru de detenţie pentru copii imigranţi în 2018. Ea a declarat că jacheta era un mesaj pentru „oamenii şi media de stânga” care o criticau.

Melania Trump a fost din nou criticată după ce a fost înregistrată în secret de fostul ei prieten şi consilier principal. Ea a fost auzită exprimându-şi frustrarea de a fi criticată pentru politica soţului său de a separa copiii imigranţi de familiile lor. Ea a dezvăluit ulterior că a fost luată prin surprindere de această politică şi că i-a spus lui Trump în privat că nu o susţine. Politica a fost abandonată de preşedinte în iunie 2018 după o furtună de controverse.

Tammy Vigil spune că una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat Melania Trump în primul său mandat a fost lipsa sa de experienţă politică, precum şi o vulnerabilitate a personalului, care era la fel de lipsit de experienţă şi uneori neloial.

IMPLICARE DISCRETĂ

Dar Melania Trump a fost implicată în unele acţiuni, numai că mai discret, militând de exemplu pentru probleme precum bunăstarea copiilor prin campania Be Best împotriva hărţuirii online. Ea a fost nevoită să apere această campanie având în vedere utilizarea agresivă a reţelelor sociale de către soţul său. În 2016 a mărturisit la CBS că modul în care se comporta el online îi crea probleme - dar îi şi creştea numărul de urmăritori.

De asemenea, ea a pledat pentru copiii afectaţi de criza opioidelor şi, de atunci, a înfiinţat o fundaţie care strânge fonduri pentru educaţia copiilor aflaţi în plasament.

Mulţi se aşteaptă ca această activitate să continue odată cu întoarcerea sa la Washington, deşi rămâne neclar dacă va locui acolo cu normă întreagă.

Prof. Tammy Vigil spune că rolul de primă-doamnă a evoluat de-a lungul anilor, iar Melania Trump „va face alegeri” cu privire la cât de activă în public doreşte să fie. „Şi cred că va face asta cu o intenţie mult mai vădită”, adaugă ea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.