Autorităţile pakistaneze au anunţat că 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 32 au fost rănite, după ce o explozie puternică a zguduit o staţie de autobuz din localitatea Quetta, situată în provincia sud-vestică Balochistan, transmite France Presse.
”Acum putem să confirmăm că 15 persoane au murit în explozia de astăzi. Cel puţin 32 de oameni au fost răniţi”, a declarat ministrul provincial de Interne din Balochistan, Sarfraz Bugti.
În urma exploziei, flăcările au cuprins întreaga staţie de autobuz din Quetta.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
De asemenea, toţi medicii au fost rechemaţi din vacanţă, iar pompierii s-au luptat câteva ore pentru a stinge flăcările.
Nicio grupare nu a revendicat până în acest moment explozia, dar talibanii şi jihadiştii Statului Islamic au vizat anterior localitatea Quetta.
Autorităţile nu au determinat până în acest moment natura exploziei, dar au lansat o investigaţie în acest sens. Balochistan este o provincie bogată în petrol şi gaze naturale, dar este zguduită de islamişti şi de violenţe între musulmanii şiiţi şi sunniţi din Pakistan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.