Autorităţile braziliene au anunţat că un cadavru descoperit într-un autovehicul incendiat din metropola Rio de Janeiro ar putea să îi aparţină ambasadorului grec din Brazilia, Kyriakos Amiridis. Diplomatul elen a dispărut în urmă cu trei zile, fiind văzut pentru ultima dată într-o suburbie săracă din Rio de Janeiro. Totuşi, o reprezentantă a misiunii diplomatice a explicat anterior că ambasadorul nu este dispărut, ci doar în vacanţă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ambasadorul Kyriakos Amiridis (59 de ani) a dispărut după ce a părăsit luni noaptea locuinţa unor prieteni ai soţiei sale braziliene, care este situată într-o suburbie săracă şi violentă a metropolei Rio de Janeiro.

Totuşi, soţia a anunţat abia după două zile dispariţia ambasadorului grec.

Globo a publicat imagini cu un autovehicul alb incendiat în suburbia Nova Iguacu. Poliţiştii brazilieni au precizat că autovehiculul are aceleaşi numere de înmatriculare ca maşina închiriată înainte de dispariţie de către Amiridis.

Însă, o reprezentantă a misiunii diplomatice elene nu a recunoscut nici măcar dispariţia ambasadorului, precizând că acesta este în vacanţă şi se va întoarce după 9 ianuarie în Brasilia.

Un inspector de poliţie a susţinut anterior că este puţin probabil că ambasadorul grec a fost răpit pentru răscumpărare.

”Urmărim mai multe piste, dar nu şi aceasta. Dacă ar fi fost o răpire, atunci răpitorii ne-ar fi contactat până în acest moment”, a declarat Evaristo Pontes.

Anterior, Amiridis a ocupat funcţia de consul general al Greciei în Rio de Janeiro şi a condus misiunea diplomatică elenă din Libia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.