Un poliţişt în vârstă de 34 de ani din judeţul Neamţ a fost găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Jupiter. Bărbatul se certase cu soţia şi consumase băuturi alcoolice înainte de a comite acest gest. El a fost găsit de o rudă, care a anunţat autorităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră de hotel din Jupiter a fost găsită o persoană decedată. Oamenii legii au stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 34 de ani, poliţist din judeţul Neamţ. Acesta a venit la mare împreună cu soţia şi cei doi copii, dar şi cu mai multe rude. Joi după-amiază, el a consumat băuturi alcoolice şi s-a certat cu soţia, iar apoi a mers în camera de hotel, s-a încuiat, şi s-a spânzurat cu cureaua de bara de la dulap.

După câteva ore, familia lui a venit de la plajă şi a vrut să intre în cameră, dar aceasta era încuiată. Atunci una dintre rude, care avea camera apropiată de cea a poliţistul, a intrat prin balcon şi l-a găsit pe acesta spânzurat, anunţând autorităţile.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Poliţistul lucra la postul de poliţie din localitatea Ruginoasa.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.