Toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD Iaşi care s-a prăbuşit, joi, la aproximativ 100 de metri de o pădure din raionul Cantemir din Republica Moldova şi-au pierdut viaţa, potrivit primarului localităţii Haragîş şi viceministrului Sănătăţii Oleg Crăciun. Cele patru persoane sunt asistentul medical Gabi Sandu şi medicul Mihaela Dumea de la Spitalul "Sfântu Spiridon" din Iaşi, pilotul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şoican.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: O echipă de procurori români va pleca în Republica Moldova, la locul prăbuşirii elicopterului SMURD

Un dosar care vizează prăbuşirea elicopterului SMURD în Republica Moldova a fost înregistrat, joi, la Secţia Militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o echipă de procurori români urmând să plece spre locul prăbuşirii, în vederea efectuării unor investigaţii ale cauzei accidentului.

O echipă de procurori români va pleca la locul prăbuşirii elicopterului SMURD (Foto: Protv.md)
O echipă de procurori români va pleca la locul prăbuşirii elicopterului SMURD (Foto: Protv.md)
O echipă de procurori români va pleca la locul prăbuşirii elicopterului SMURD (Foto: Protv.md)
O echipă de procurori români va pleca la locul prăbuşirii elicopterului SMURD (Foto: Protv.md)

UPDATE: Primar: După prăbuşirea elicopterului au fost mai multe explozii. Sunt patru morţi, trei fiind carbonizaţi

Primarul a spus că elicopterul căuta un loc să aterizeze, lângă pădure, el precizând că în zonă plouă puternic şi este ceaţă.

"Elicopterul căuta un loc de aşezare. În pădure este un loc sportiv, un teren de fotbal. Stadionul este undeva la 100 de metri în pădure (...) Elicopterul e de culoare roşie şi pe o uşă scrie SMURD (...) Ploua. Acum plouă încă mai tare şi negura (ceaţa -n.r.) invadează (...) Îndată după incendiu au apărut explozii de la rezervoarele de petrol (...) Sunt patru cadavre pe care acum Procuratura le duce în raionul Cantemir. Trei sunt carbonizate. Aveau haine de culoare roşie (...) Localnicii sunt neliniştiţi şi îndureraţi. Au văzut mâini, picioare rămase prin copaci", a precizat primarul satului Haragîş, raionul Cantemir, Iurie Bălănuţă.

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)

 

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)

Urmariţi AICI imagini LIVE de la locul accidentului

Elicopterul SMURD Iaşi era la a doua misiune în cursul zilei de joi, în Republica Moldova. Astfel, joi dimineaţă, elicopterul SMURD a fost solicitat de către medicii din Vulcăneşti pentru a transporta o femeie de 85 de ani, cu bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie şi renală acută.

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova (Foto: Deschide.md)

La ora 12:10, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din Chişinău, femeia fiind preluată de către o ambulanţă 903 şi transportată la Spitalul de Urgenţă, se precizează pe site-ul Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova.

De la Chişinău, elicopterul a plecat către Cahul pentru a prelua un alt pacient - un cetăţean american în stare foarte gravă, intubat şi ventilat mecanic, care trebuia transportat într-un spital din Chişinău, a declarat pentru News.ro coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a anunţat că serviciile de urgenţă au fost alertate la ora 14.13 că un elicopter SMURD s-a prăbuşit în raionul Cantemir, la aproximativ 100 de metri de o pădure din zona localităţii Haragîş.

Elicopterul SMURD prăbuşit, de tip EC 135, a fost fabricat în anul 2014, potrivit Ministerului de Interne, fiind dotat cu toate aparatele de intervenţie specifice. Aparatul de zbor a costat peste 5 milioane de euro şi era singurul din dotarea SMURD Iaşi.

În ianuarie 2010, un alt elicopter SMURD Iaşi s-a prăbuşit în judeţ, patru persoane pierzându-şi viaţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.