Un autobuz a luat foc în mers, luni dimineaţă, la intrarea în Bârlad, cei 49 de pasageri reuşind să coboare în siguranţă din mijlocul de transport în comun cu ajutorul şoferului. Pompierii urmează să stabilească din ce cauză autobuzul a fost cuprins de flăcări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc luni dimineaţă, la intrare în municipiul Bârlad, dinspre comuna Chetrosu. Autobuzul care făcea curse regulate a luat foc în mers, pasagerii fiind cei care l-au anunţat pe şofer că mijlocul de transport se umple de fum.

Şoferul a coborât, i-a ajutat pe toţi cei 49 de călători să iasă afară, iar apoi a sunat la numărul de urgenţă 112.

”Pasagerii aflaţi în spatele autobuzului au simţit miros de fum, motiv pentru care au alertat şoferul. În consecinţă, acesta a oprit autobuzul şi a evacuat toţi cei 49 de călători, fără a le fi pusă viaţa în pericol”, a declarat, luni, pentru News.ro, responsabilul cu mass-media al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.

Pompierii au intervenit cu o autospecială.

Deocamdată nu se ştie din ce cauză autobuzul a luat foc, pompierii făcând o anchetă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.