Trei persoane au murit, vineri, într-un accident rutier produs pe DN 1 (E 60), între localităţile Copăceni şi Tureni, judeţul Cluj, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o altă maşină.
Accidentul a avut loc între localităţile Tureni şi Copăceni, pe DN 1.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Cluj, un autoturism a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă maşină, primele cercetări indicând că accidentul s-a produs în urma unei depăşiri.
"Între localităţile Copăceni şi Tureni a avut loc o coliziune între două maşini, cel mai probabil ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens. Trei persoane au decedat în urma impactului. La faţa locului se fac cercetări pentru a se stabili exact cauzele care au dus la producerea accidentului", a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a spus că la locul accidentului au fost trimise autospeciale de descarcerare, întrucât, potrivit primelor informaţii, era vorba despre patru persoane implicate în accident.
Acolo s-au deplasat şi două ambulanţe SMURD şi una de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.