O tânără de 24 de ani din Giurgiu a fost găsită moartă, marţi dimineaţă, în camera sa de cămin din complexul Agronomie din Capitală, cazul fiind preluat de Biroul Morţi Suspecte din cadrul Poliţiei Capitalei. Nu există urme de violenţă, iar camera era încuiată pe interior, potrivit unor surse din anchetă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit poliţiei, părinţii tinerei de 24 de ani au încercat să ia legătura cu aceasta încă de luni seară, însă ea nu a răspuns la telefon. Marţi dimineaţă ei s-au deplasat din Giurgiu la Bucureşti şi i-au cerut administratorului căminului să spargă uşa.

După ce au descoperit cadavrul tinerei, părinţii au anunţat poliţia, care a deschis o anchetă. Cazul a fost preluat de Biroul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei. Potrivit unor surse apropiate anchetei, la cercetarea la faţa locului nu au fost descoperite urme de violenţă, iar uşa era încuiată din interior.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Părinţii tinerei le-au declarat poliţiştilor că fata lor suferea de epilepsie.

Corpul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală, unde se va face necropsia în urma căreia se vor stabili mai multe detalii despre felul în care a survenit decesul tinerei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.