Un bărbat şi un băiat de şapte ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă seară, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, în afara DN 14, în judeţul Sibiu. Circulaţia în zonă este îngreunată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul s-a produs, sâmbătă seară, pe DN 14, între Slimnic şi Ruşi.

”În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, un bărbat în vârstă de 41 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

Acolo au fost trimise o autospecială de descarcerare, una de stingere, una de transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD cu medic, precum şi două ambulanţe SAJ.

În urma accidentului, şoferul, care a suferit un traumatism cranian şi un traumatism la umărul stâng, a fost transportat la UPU Sibiu de un echipaj SAJ.

De asemenea, un băiat în vârstă de 7 ani, pasager în autoturism, a fost transportat de echipajul SMURD la CPU Luther, având un atac de panică.

Poliţiştii continuă cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.

În zonă se circulă îngreunat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.