Şeful Postului de Poliţie din localitatea maramureşeană Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor, a fost găsit mort în sediul instituţiei, iar procurorii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care a avut loc decesul, fiind luate în calcul mai multe ipoteze inclusiv cea a unei crime. Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) susţin că expertiza medicilor legişti şi cercetările anchetatorilor arată că poliţistul ”a decedat ca urmare a unor lovituri fatale – cel mai probabil de cuţit – primite în abdomen şi în zona costală”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramures, Florina Meteş, a declarat, joi, pentru News.ro că şeful Postului de Poliţie din Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor, a fost găsit mort, miercuri, în jurul orei 19.00, în sediul instituţiei.

Ea a precizat că poliţiştii şi procurorii de la Parchetul Tribunalului Maramureş fac cercetări în acest caz pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, inclusiv cea a unei crime.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din MAI arată, într-un comunicat de presă, că miercuri seară ”agentul şef de poliţie Ghe. N., încadrat ca şef al Postului de Poliţie din localitatea Vişeu de Jos, care se afla în serviciu planificat, între orele 08.00-16.00”, a fost găsit mort în incinta sediului instituţiei, unde îşi desfăşura activitatea.

”Cercetările făcute de către criminaliştii de la IPJ Maramureş, sub coordonarea procurorului desemnat de către Parchet, coroborate cu expertiza medicilor legişti, au stabilit faptul că acesta a decedat ca urmare a unor lovituri fatale – cel mai probabil de cuţit – primite în abdomen şi în zona costală”, se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, sursa citată mai arată că, în cadrul cercetărilor făcute la faţa locului, s-a stabilit că ”arma din dotare şi muniţia aferentă nu se mai aflau asupra şefului de post”.

”La Poliţia Maramureş, sub coordonarea structurii de specialitate din cadrul IGPR, se derulează măsuri specifice pentru reţinerea autorului acestei fapte abominabile şi împiedicarea acestuia sau a altei persoane, eventual complice, de a utiliza în scop infracţional armamentul dispărut”, mai spun reprezentanţii SNPPC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.