Conducerea unei companii care presetează servicii de utilităţi publice în judeţul Constanşa este acuzată de delapidare, iar poliţiştii au făcut percheziţii în dosar. Directorul general ar fi determinat zece salariaţi să ceară avansuri salariale şi li-a însuşit banii, iar apoi, cu ajutorul directorului ecomomic, ar fi întocmit documente false pentru ore suplimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 14 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 15 percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare. Percheziţiile au avut loc în oraşele Cernavodă şi Hârşova, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la domiciliile a 11 persoane fizice”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că, în perioada mai 2023 – martie 2024, un bărbat de 45 de ani, în calitate de director general al societăţii comerciale respective, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii de utilităţi publice, ar fi determinat 10 angajaţi ai firmei să solicite avansuri salariale în valoare de 15.000 de lei.

”După ce ar fi aprobat acordarea acestor avansuri salariale, persoana bănuită de comiterea faptei şi-ar fi însuşit şi ar fi utilizat în scop persoanal sumele de bani respective. Ulterior, pentru ca angajaţii firmei să-şi recupereze banii, bărbatul ar fi întocmit documente fictive de justificare a efectuării unor ore suplimentare de către angajaţii respectivi, pe care aceştia în fapt nu le-ar fi realizat”, a mai transmis sursa citată.

Poliţia precizează că activitatea infracţională s-ar fi realizat cu sprijinul directorului economic al societăţii comerciale, o femeie de 64 de ani.

”În urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, 11 telefoane mobile şi un laptop. Totodată, de la domiciliul femeii au fost ridicaţi 2.000 de euro, sumă asupra căreia a fost insituită măsura asigurătorie a sechestrului”, a mai transmis Poliţia.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.