Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut, sâmbătă, după ce la locuinţa sa poliţiştii au găsit, în urma unei percheziţii, arme neletale şi o plasă pentru pescuit, deţinute ilegal. El e cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni.
Poliţiştii mureşeni au descins, sâmbătă, la trei adrese de pe raza oraşului Luduş şi a comunei Sânger, unde au făcut percheziţii într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
„La un imobil au fost identificate 5 arme neletale, scurte, supuse autorizării (3 pistoale de zgomot, un pistol de tir sportiv şi un pistol cu gaze), precum şi mai multe diaboluri (muniţie pentru arma de tir sportiv) şi o plasa de pescuit de tip vintir, toate deţinute ilegal. Faţă de un bărbat de 47 de ani, din Luduş, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, informează oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
Bărbatul reţinut este cercetat pentru infracţiuni de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoanele neautorizate, a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.