Poliţiştii au intervenit, joi, de două ori pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai multe persoane, la Târgu Jiu. După ce bătaia a pornit în stradă, iar trei persoane au fost rănite, cei implicaţi au continuat scandalul la spital, fiind nevoie de o nouă intervenţie a Poliţiei. Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu transmit că în urma incidentelor produse în spital nu există persoane rănite, însă au fost semnalate pagube materiale, iar pacienţii aflaţi în unitatea sanitară au fost afectaţi emoţional de scandal. patru persoane au fost reţinute.
UPDATE: Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că, în urma unui conflict spontan, doi bărbaţi, de 27 şi 23 de ani, din Târgu Jiu, s-au agresat, reciproc, cu alţi 2 bărbaţi, de 39 şi 19 ani, din aceeaşi localitate, lovindu-se cu pumnii şi picioarele, dar şi cu obiecte contondente.
”De asemenea, în aceeaşi împrejurare, au fost provocate pagube materiale la un autoturism, fiind distrusă luneta acestuia cu un corp dur. Ulterior, persoanele implicate în conflict s-au deplasat la spital cu autoturismele proprii, întrucât au suferit leziuni, iar, din primele date, a reieşit că şi în incinta spitalului au existat acte ilicite, în sensul în care a fost distrusă o uşă de acces din cadrul unităţii medicale”, a trasmis IPJ Gorj.
Sursa citată a precizat că, atât la locaţia în care a izbucnit conflictul, cât şi la unitatea spitalicească au fost direcţionaţi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Ordine Publică, Biroul de Investigaţii Criminale şi o echipă de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Gorj, dar şi o echipă de intervenţie a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, fiind restabilite ordinea şi liniştea publică.
”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovirea sau alte violenţe şi distrugere. În continuarea cercetărilor, poliţiştii au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de cei 4 bărbaţi implicaţi în incident, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj”, a mai transmis IPJ Gorj.
UPDATE - Potrivit reprezentanţilor SJU Târgu Jiu, scandalul a pornit de la aparţinătorii a doi pacienţi care s-au prezentat în urgenţă la spital, în urma conflictului.
”În data de 20 martie 2025, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a primit o notă de informare de la medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe în care era relatat faptul că, în jurul orei 12:00, s-au prezentat în UPU două persoane, victime ale unei agresiuni fizice. Ulterior, atât în spaţiul de triaj, cât şi în sala de consultaţii, membrii familiilor celor doi pacienţi au avut un comportament agresiv, conflictul verbal degenerând în agresiuni fizice. În situaţia dată, personalul medical a fost nevoit să solicite sprijinul poliţiei, apelând 112. De asemenea, a fost solicitată şi echipa de intervenţie rapidă a societăţii care asigură paza unităţii medicale”, informează oficialii unităţii sanitare.
Ei precizează nici personalul medical, nici pacienţii şi aparţinătorii prezenţi în UPU nu au fost afectaţi fizic, însă aceştia ”au fost afectaţi emoţional”.
”În urma conflictului au rezultat pagube materiale care vor fi evaluate (două uşi au fost deteriorate)”, mai transmit oficialii SJU Târgu Jiu.
În imaginile surprinse de martorii la agresiunea produsă în spital se vede că în scandal sunt implicate mai multe persoane, bărbaţi şi femei, unii dintre cei implicaţi având bâte.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Un prim apel la 112 anunţa, joi, că mai multe persoane sunt implicate într-un scandal izbucnit în cartierul Obreja din municipiul Târgu Jiu.
După ce trei persoane implicate în bătaie au fost rănite, cei implicaţi s-au deplasat singuri la spital, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Odată ajunşi la spital, scandalagiii au început din nou să se agreseze, fiind nevoie de o nouă intervenţie a Poliţiei, de data aceasta la unitatea sanitară.
Sursele citate au precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, conflictul a fost aplanat, iar mai multe echipaje ale Poliţiei se află în zonă, poliţiştii făcând cercetări pentru a-i identifica pe toţi cei implicaţi şi a-i trage la răspundere.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.