Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş intervin, sâmbătă, într-un bloc de locuinţe din municipiul Târgu Mureş, unde a fost semnalat miros de gaz pe casa scării. La faţa locului a fost trimisă inclusiv autospeciala CBRN, care intervine n situaţii de risc chimic, biologic, radiologic şi nuclear.
UPDATE - În urma cercetărilor făcute în bloc, specialiştii ISU Mureş nu au detectat scurgeri de gaze. Echipajele au încheiat intervenţia, transmit oficialii instituţiei.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Intervenţia echipajelor ISU Mureş are loc într-un bloc de locuinţe situat pe strada Rovinari din municipiul Târgu Mureş, unde se simte miros de gaz pe casa scării.
„Intervin pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială CBRN şi un echipaj de prim ajutor SMURD, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor”, anunţă oficialii ISU Mureş.
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia este în desfăşurare.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.