Un tânăr de 21 de ani este cercetat de poliţiştii din Dolj după ce, în luna noiembrie a anului trecut, a avut relaţii sexuale cu o fată de 14 ani, dar şi pentru că a părăsit locuinţa fără acordul poliţiştilor, deşi era arestat la domiciliu într-un dosar de pornografie infantilă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au informat că un tânăr de 21 de ani, din Sadova, este cercetat pentru viol asupra unui minor şi evadare.
”Din cercetări efectuate s-a stabilit că, în cursul lunii noiembrie 2024, tânărul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani. De asemenea, la data comiterii faptei, tânărul se afla sub puterea mandatului de arestare la domiciliu, acesta părăsind imobilul în care trebuia să execute măsura fără încuviinţarea organelor judiciare”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
Tânărul a fost dus la Secţia 2 Poliţie Craiova pentru audieri, fiind apoi reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
El se afla în arest la domiciliu pentru că era cercetat într-un dosar de pornografie infantilă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.