CFR Călători a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării, iar din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.
Călătorii din trenul InterRegio 1862, care circula pe ruta Constanţa-Feteşti-Iaşi, au fost preluaţi de un tren suplimentar, după ce plugul locomotivei s-a rupt la impactul cu un corp străin în cursul nopţii, potrivit unui comunicat publicat miercuri de compania care administrează infrastructura de cale ferată, CFR SA. În prezent, trenurile care trebuie să sosească în Gara de Nord au întârzieri şi de peste patru ore.
Impactul a avut loc între staţiile Dorobanţi şi Medgidia, iar călătorilor li s-a asigurat în gara Constanţa asistenţă, ceai şi alimente.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pentru continuarea călătoriei, pasagerii au fost preluaţi de trenul suplimentar 12096 care a plecat din Constanţa în cursul dimineţii, la ora 07:30, spre Bucureşti, cu plug de zăpadă antemergător, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile”, se arată în comunicat.
CFR SA a anunţat suplimentarea numărului angajaţilor care intervin pentru deszăperirea aparatelor pe toate liniile care asigură intrarea şi expedierea garniturilor în şi din Gara de Nord.
În Gara de Nord, la ora 12.00, existau întârzieri de circa patru ore pentru trenurile care trebuie să sosească din Vatra Dornei, Satu Mare, Ploieşti şi Sighetu Marmaţiei. La plecări, există întârzieri de peste două ore pentru trenurile care pleacă către destinaţiile Ploieşti, Braşov, Braşov şi Timişoara.
UPDATE 10:20 - CFR SA: Legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa este menţinută. Sunt întârzieri de peste două ore pe mai multe rute
Legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa este menţinută în prezent, ultimul plecând la ora 9.30 pe această rută, chiar dacă sunt întârzieri în Gara de Nord pe mai multe rute, de peste două ore atât la sosiri, cât şi la plecări, au declarat miercuri, pentru News.ro, reprezentanţi ai companiei care administrează reţeaua de cale ferată din România, CFR SA.
Cea mai gravă situaţie este pe ruta Bucureşti - Constanţa, unde, din cauza condiţiilor meteo extreme, se circulă cu plug antemergător. Trenul spre Constanţa a plecat la ora stabilită, 9.30, potrivit reprezentanţilor CFR SA.
”Legătura între cele două oraşe este menţinută. La 9.30 a plecat trenul din Bucureşti către Constanţa. Se circulă cu plug antemergător”, au precizat reprezentanţii CFR SA.
În Gara de Nord se înregistrează întârzieri de peste două ore la trenuri care sosesc din Giurgiu, Braşov, Ploieşti şi Satu Mare. La plecări, sunt întârzieri importante la trenurile care pleacă din Capitală spre Braşov, Târgu Jiu, Ploieşti, Craiova şi Urziceni.
Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.
"Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe", a precizat compania de stat.
În prezent, utilaje şi echipaje feroviare ale companiei intervin pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, şi Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...