Un bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru furturi şi infracţiuni la regimul drogurilor a fost prins de poliţiştii din Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au transmis că poliţiştii din Chitila au legitimat, joi, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, iar în timp ce erau făcute verificări prin aplicaţia e-DAC, el a încercat să fugă, însă a fost imobilizat şi încătuşat imediat.
“În urma verificărilor prin terminalul mobil, aplicaţia e-DAC a semnalat o alertă pozitivă, întrucât pe numele bărbatului respectiv, autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru infracţiuni la regimul drogurilor şi infracţiuni de furturi”, au precizat poliţiştii.
Bărbatul a fost predat poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov. El a fost prezentat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind reţinut pentru 24 de ore.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.