Cel puţin 51 de persoane au fost rănite de fulger - din care 8 se află în stare gravă -, sâmbătă dimineaţă, la un festival rock din Germania, au anunţat autorităţile din această ţară, citate de BBC.
Organizatorii festivalului Rock am Ring, al cărui cap de afiş este trupa americană Red Hot Chili Pepers, au spus că fulgerul a lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 00.30. Poliţia a declarat pentru presa germană că două persoane au necesitat manevre de resuscitare.
Europa Centrală a fost afectată de furtuni puternice şi ploi abundente în ultimele două săptămâni, care au provocat deja 11 decese în Germania.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Festivalul Rock am Ring s-a confruntat cu un incident similar şi anul trecut, când 33 de persoane au fost lovite de fulger şi au avut nevoie de spitalizare.
Organizatorii festivalului Rock am Ring, ajuns în acest an la cea de-a 31-a ediţie, au spus că evenimentul va continua conform programului, deoarece meteorologii au anunţat vreme însorită pentru cea mai mare parte a zilei de sâmbătă.
Cu toate acestea, ploi puternice sunt prevăzute pentru sâmbătă seară.
Grupul californian Red Hot Chili Peppers se află printre mai multe trupe, precum Foals, Deftones şi We Are Scientist, care vor urca pe scenă sâmbătă.
Aproximativ 92.500 de persoane sunt aşteptate pe parcursul acestui weekend la Rock am Ring 2016.
Săptămâna trecută, 35 de persoane au fost rănite - dintre care trei au suferit răni grave - după ce un fulger a lovit un stadion pe care se desfăşura un meci de fotbal în sud-vestul Germaniei. Alte 11 persoane au fost lovite de fulger într-un parc din Paris, în timpul unei petreceri organizate cu ocazia zilei de naştere a unui copil.
Rock am Ring şi Rock im Park sunt două festivaluri de muzică rock care sunt organizate simultan în Germania, în fiecare an. Rock am Ring are loc într-o fostă bază a aviaţiei germane, în oraşul Mendig, iar Rock im Park se desfăşoară pe stadionul Zeppelinfeld din Nürnberg. Cele două festivaluri sunt considerate un eveniment unic, deoarece line up-urile lor sunt de obicei identice. Toţi artiştii care cântă la Mendig susţin un concert şi la Nürnberg pe parcursul acestui eveniment muzical ce se desfăşoară pe durata a trei zile. În ultimii ani, organizatorii au acceptat şi câteva excepţii, permiţând anumitor artişti să susţină un singur concert. Împreună, Rock im Park şi Rock am Ring alcătuiesc cel mai mare festival muzical organizat în Germania şi, de asemenea, unul dintre cele mai mari din lume. Peste 150.000 de persoane au asistat la ediţia din 2007 a acestui festival.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.