„Vingt Dieux!/ Sfinte caşcaval!”, un film de Louise Curvoisier prezentat vineri în cadrul Festivalului Filmului Francez, va putea fi văzut în cinematografe din 26 martie, distribuit de Independenţa Film.
În distribuţie: Clement Faveau, Maiwene Barthelemy, Luna Garret.
Pentru Totone, 18 ani, viaţa în Jura înseamnă petreceri şi bere alături de prieteni. Dar realitatea îl loveşte din plin: trebuie să aibă grijă de sora lui de 7 ani şi să-şi câştige traiul. Hotărât să schimbe direcţia, îşi propune un obiectiv neaşteptat - să facă cel mai bun comté din regiune şi să câştige medalia de aur la concursul agricol. 30.000 de euro sunt în joc, dar adevărata miză este viitorul său.
„Vinght Dieux!/ Sfinte caşcaval” a câştigat la Cannes 2024 premiul Un Certain Regard - Youth Prize.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.