Formaţia americană Metallica a anunţat, joi seară, că va lansa dublul album ”Hardwired…To Self-Destruct”, cel de-al 11-lea material de studio din discografia trupei, pe 18 noiembrie.
Albumul reprezintă o nouă etapă pentru grup, spun membrii trupei, iar primul single - “Hardwired” - a fost lansat joi la postul de radio 93X din Minneapolis.
”Hardwired…To Self-Destruct” este produs de Greg Fidelman, împreună cu James Hetfield şi Lars Ulrich, şi poate fi precomandat în mai multe formate de pe site-ul metallica.com.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Discurile cuprind 12 piese, iar o variantă deluxe include riff-urile care au stat la originea acestui album.
”Ştim că a durat ceva timp, dar astăzi vă prezentăm «Harwired... To Self-Destruct», mult aşteptatul album de studio Metallica, ce vine după «Death Magnetic»! Două discuri, aproximativ 80 de minute de muzică, vor fi lansate pe 18 noiembrie 2016... da, anul acesta!”, a fost anunţul publicat pe site-ul oficial al trupei.
În luna mai, toboşarul Lars Ulrich, membru fondator al grupului rock, a declarat că noul album al formaţiei americane va fi gata vara aceasta şi doar raţiuni cosmice vor împiedica lansarea lui în 2016.
Anul acesta, Metallica a susţinut două concerte în Statele Unite - în San Francisco şi Berkeley, iar un al treilea va avea loc sâmbătă, în Minneapolis, şi va putea fi urmărit prin live streaming pe site-ul formaţiei.
Metallica a concertat la Bucureşti în 1999, 2008 şi 2010.
Formaţia Metallica a fost fondată, pe 28 octombrie 1981, la Los Angeles, de toboşarul Lars Ulrich şi chitaristul şi vocalistul James Hetfield, în urma unui anunţ apărut în ziarul Recycler. Din prima formulă a trupei au făcut parte şi Ron McGovney (bas) şi Dave Mustaine (chitară). Numele Metallica a fost sugerat de un apropiat al celor patru, Ron Quintana. În 1983, Cliff Burton s-a alăturat grupului, înlocuindu-l pe Ron McGovney, iar locul lui Dave Mustaine a fost luat de Kirk Hammet. În acelaşi an, formaţia a înregistrat primul album, ”Kill ‘Em All”, la New York. În 1986, Cliff Burton a murit într-un accident în care a fost implicată întreaga formaţie, iar Jason Newsted s-a alăturat trupei până în 2001. Metallica a lansat zece albume de studio, care s-au vândut în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Printre cele mai apreciate de critică şi public se numără ”Kill ‘Em All” (1983), ”Ride the Lightning” (1984), ”Master of Puppets” (1986), ”...And Justice for All” (1988) şi ”Metallica” (1991). Cel mai recent material de studio al formaţiei este ”Death Magnetic”, apărut în 2008. În prezent, Metallica este formată din James Hetfield (voce, chitară), Kirk Hammett (chitară), Robert Trujillo (bas) şi Lars Ulrich (tobe).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...