O examinare a câinelui găsit mort împreună cu actorul Gene Hackman şi soţia sa în casa lor din Santa Fe arată că deshidratarea şi înfometarea au fost probabil cele care au dus la decesul animalului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un raport obţinut de Associated Press de la laboratorul veterinar al Departamentului de Agricultură al statului detaliază mumificarea parţială şi a precizat că, deşi descompunerea severă ar fi putut ascunde modificări ale organelor, nu a existat nicio dovadă de boală infecţioasă, traumă sau otrăvire care ar fi putut duce la deces.

Raportul a menţionat că stomacul câinelui era în mare parte gol, cu excepţia unor cantităţi mici de păr şi bilă.

Zinna, de rasă kelpie, era unul dintre cei trei câini ai cuplului. Acesta a fost găsit mort într-o ladă, într-un dulap din baie, lângă corpul lui Betsy Arakawa, în timp ce alţi doi câini au supravieţuit.

Autorităţile au confirmat săptămâna trecută că Hackman a murit de inimă, cu complicaţii ale bolii Alzheimer, la aproximativ o săptămână după ce o boală rară, transmisă de rozătoare - sindromul pulmonar cu hantavirus - i-a luat viaţa soţiei sale. Hackman, aflat în stadii avansate ale bolii Alzheimer, se pare că nu ştia că soţia sa era moartă.

Hackman a fost găsit la intrarea în casă, iar Arakawa a fost găsită în baie. La fel ca în cazul câinelui, corpurile lor erau în stare de descompunere cu o oarecare mumificare, o consecinţă a tipului de corp şi a climei în aerul deosebit de uscat din Santa Fe, la o altitudine de aproape 2.200 de metri

Deşi s-a stabilit că ambele decese au fost din cauze naturale, biroul şerifului din comitatul Santa Fe finalizează ancheta prin stabilirea cronologiei cu orice informaţii obţinute din telefoanele mobile colectate de la domiciliu şi ultimele contacte care au fost stabilite.

„Cazul este considerat activ până când vom avea informaţiile necesare pentru a stabili cronologia”, a declarat Denise Womack Avila, purtător de cuvânt al şerifului.

Zinnia a trecut de la statutul de câine de adăpost returnat la cel de companion incredibil care a fost mereu alături de Arakawa, a declarat Joey Padilla, proprietarul centrului de îngrijire a animalelor Santa Fe Tails, care a fost implicat în îngrijirea câinilor supravieţuitori.

Arakawa, născută în Hawaii, a studiat ca pianistă, a urmat cursurile Universităţii din California de Sud şi l-a cunoscut pe Hackman la mijlocul anilor 1980, în timp ce lucra la o sală de sport din California.

Hackman, o icoană a Hollywood-ului, a câştigat două premii Oscar în timpul unei cariere de poveste în filme precum „The French Connection”, „Hoosiers” şi „Superman” din anii 1960 până la retragerea sa la începutul anilor 2000.

Cei doi au dus o viaţă privată după ce s-au mutat în Santa Fe cu decenii în urmă. Un reprezentant al proprietăţii cuplului a invocat această intimitate în încercarea de a bloca publicarea autopsiilor şi a rapoartelor de anchetă legate de moartea lor, în special a fotografiilor şi a înregistrărilor video. Cererea va fi examinată de un judecător districtual.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.