Anunţul live al nominalizărilor pentru premiile Screen Actors Guild a fost anulat miercuri dimineaţă din cauza incendiilor devastatoare şi a vânturilor din zona Los Angeles, potrivit AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nominalizările pentru premiile care onorează cele mai bune performanţe în filme şi televiziune vor fi anunţate prin intermediul unui comunicat de presă şi nu în cadrul unui eveniment live găzduit de actorii Joey King şi Cooper Koch.

Case şi structuri ard în urma unor incendii provocate de vânt în cartierul Pacific Palisades din Los Angeles şi Altadena, un cartier de lângă Pasadena, California.

Kristen Bell va fi gazda celei de-a 31-a ceremonii anuale de decernare a premiilor, care va fi transmisă în direct pe Netflix în 23 februarie, la ora 20:00 (est), de la Shrine Auditorium & Expo Hall din Los Angeles. Idris Elba a găzduit ceremonia de anul trecut.

Premiile SAG sunt un indicator fiabil al Oscarului pentru categoriile de actorie şi cel mai bun film.

Incendiile au dus la anularea mai multor evenimente de divertisment, inclusiv premiera de miercuri a filmului biografic „Better Man” al lui Robbie Williams, premiera filmului „Unstoppable” al lui Jennifer Lopez şi premiera viitorului film horror „Wolf Man” al Universal Pictures.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.